X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Roşca: Moldova va fi vîndută în părți la un preţ de nimic

16 noi. 2018,, 19:55   Societate
7817 4

Totul se poate face „înapoi”, cu excepția proprietății private, pe care o cedezi pentru totdeauna. Acordarea cetățeniei moldovenești străinilor în schimbul investițiilor va provoca o cumpărare masivă a pămînturilor moldovenești.

Este opinia jurnalistului, persoanei publice, ex-viceprim-ministrului, ex-vicepreședintelui Parlamentului, Iurie Roşca, şi a fost exprimată de acesta într-un interviu pentru postul de televiziune RTR-Moldova, în cadrul căruia a comentat programul recent lansat de autorităţi privind acordarea cetățeniei moldoveneşti în schimbul investițiilor, transmite Noi.md.

El a menționat că, datorită implementării acestui program, străinii care au dobîndit cetățenia moldovenească vor putea cumpăra terenuri funciare în țară, iar Moldova va fi vîndută în părți la un preţ de nimic. Pentru obţinerea cetățeniei va fi nevoie de achitarea unei taxe iniţiale de 10 mii de euro și de investiţii în valoare de 250 de mii de euro iar asta în sectoarele strategice, în imobile, în dezvoltarea investițiilor publice, în achiziționarea de titluri de stat.

"Un asemenea program de acordare a cetățeniei în schimbul investițiilor există, de asemenea, în Austria, însă acolo trebuie să plăteşti sume de-a dreptul fabuloase. În aceeași Malta, taxele sînt mult mai mari. În Elveția, investițiile sînt, de asemenea, foarte solide și, în același timp, pretendentul trebuie să locuiască în țară timp de cel puțin 10 ani, trebuie să fie cunoscut, are nevoie de caracteristică din partea vecinilor, de la poliție. În țara noastră, prin excepție, persoanele care dobîndesc cetățenia pentru investiții nu sînt datoare să știe Constituția țării, limba, aşa cum se cere de la ceilalţi doritori, care așteaptă cetățenia timp de 10 ani, cînd președintele ţării va semna decretul corespunzător ", a declarat Iurie Roşca.

El a atras atenția asupra faptului că compania Henley & Partners, care va implementa Programul de acordare a cetățeniei moldovenești în schimbul investiților, a implementat astfel de programe în următoarele țări: Malta, Saint Kitts și Nevis, Antigua și Barbuda, Grenada, adică, în cea mai mare parte, în state insulare din Caraibe.


Iurie Roşca a mai atenţionat opinia publică şi asupra faptului că secolul actual va fi marcat de lupta pentru produsele alimentare și apa potabilă, care, treptat, vor deveni mai scumpe decît petrolul și aurul. Potrivit lui, grație implementării programului menționat, în Moldova, aflată într-o situaţie de depopulare, care se confruntă cu lipsa de oameni, de forță de muncă, vor veni noi cetățeni – flăcăi bogaţi, care-i vor înlocui pe oameni cu echipamente, roboţi.

"5 mii de cetățeni străini și membrii familiilor lor, prin intermediul acestui program, pot dobîndi cetățenia moldovenească timp de 4 luni, dat fiind că doar 4 luni au mai rămas pînă la alegeri. Trebuie să înțelegem că cea mai mare bogăție a noastră este pămîntul agricol fertil. Se poate reindustrializa țara, se poate pune un preşedinte inteligent în fruntea Băncii Naționale, se poate aproba un nou Guvern. Totul se poate face „înapoi”, cu excepția proprietății private, pe care o cedezi pentru totdeauna, iar în conformitate cu noul program, pot fi cumpărate toate terenurile agricole pe care străinii nu le puteau cumpăra în Moldova", a menţionat Iurie Roşca.

”Cinci mii de oameni foarte bogați, care ne vor cumpăra terenurile agricole,reprezintă nu doar un pericol pentru economia țării, ci şi o amenințare la adresa securității alimentare. Băieții ăştia vin aici nu pentru a-şi creşte cartofi, ci pentru a creşte şi a comercializa produse ambalate, pentru a le trimite pe piețe scumpe ", a spus Iurie Roşca.

Potrivit lui, pe lîngă cele menționate, vor fi mari infuzii de bani în țară din partea acestor 5 mii de persoane şi familiile lor, ceea ce înseamnă influență asupra procesului politic din Moldova. "Aceștia sînt viitori deputați, membri ai Guvernului, oameni care-şi vor cumpăra partide, resurse mediatice etc. Este o eventualitatea foarte periculoasă și fără precedent. Mai ales dacă acești oameni aparțin unei civilizații, culturi, religii diferite. Asta ne mai lipsea. Există un pericol real de a aluneca într-o serie de conflicte caracteristice acum Europei de Vest, conflicte dintre europenii albi şi migranţi. Noi nu ne dorim un aşa destin”, a declarat activistul public.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?