Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3989

Zeci de militari turci, arestaţi la doi ani de la puciul eşuat

22 sep. 2018,, 02:07   Externe
2488 0

Poliţia turcă a arestat vineri 85 de militari suspectaţi că ar avea legături cu reţeaua predicatorului Fethullah Gülen, acuzat că a urzit puciul eşuat din iulie 2016.

Parchetul de la Ankara a emis mandate de arestare pe numele a 110 militari din cadrul Forţelor aeriene - inclusiv a trei colonei şi cinci piloţi -, în cadrul unei anchete vizînd structuri ”gulemiste” în armată, potrivit Anadolu. Optzeci şi cinci dintre aceştia au fost arestaţi deja vineri, iar ceilalţi 25 erau căutaţi.

Autorităţile turce au lansat epurări vaste în toate instituţiile publice, în urma tentativei de lovitură de stat din iulie 2016, imputată predicatorului Fethullah Gülen, un fost aliat al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, devenit oaia neagră a acestuia şi care s-a exilat în Statele Unite de aproximativ 20 de ani. Gülen neagă ferm orice implicare. Peste 77.000 de persoane au fost arestate, iar peste 150.000 au fost destituite sau suspendate în cadrul acestor epurări, foarte criticate în străinătate, însă considerate necesare de Ankara în vederea eliminării riscului unei rebeliuni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?