Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Dodon a condamnat hotărîrea Guvernului privind părăsirea CEE al CSI

16 aug. 2018,, 13:03   Politică
6733 4

Este încă un pas spre crearea unei tensiuni artificiale în relațiile cu Rusia, s-a arătat convins Președintele Moldovei.

Guvernul Moldovei iarăși intenționează să înrăutățească relațiile cu Rusia, adoptînd hotărîrea privind retragerea republicii din Consiliului Electroenergetic al țărilor CSI. Acest lucru a fost declarat de către Președintele Moldovei, Igor Dodon, relatează polit.info.

Astăzi pe site-ul oficial al Ministerului Economiei și Infrastructurii al RM a apărut un proiect de hotărîre privind retragerea din Acord. În document se explică că „condițiile Acordului privind coordonarea relațiilor interstatale în domeniul electroenergeticii țărilor CSI nu corespunde priorităților Moldovei în domeniul securității energetice”, deoarece în Moldova se realizează proiectul de interconexiune a rețelelor electrice din RM și România.

Igor Dodon a menționat că țara noastră face parte din Consiliul Electroenergetic al CSI din 1992.

„Pînă acum nimeni nu ne-a împiedicat să cooperăm în domeniul energeticii cu alte țări, inclusiv cu România. Mai mult, România deja de mulți ani procură energia electrică pentru necesitățile sale din Regiunea Transnistreană a Moldovei”, a declarat Dodon.


Președintele republicii s-a arătat convins că Guvernul, sub un pretext plauzibil, se străduiește să strice relațiile cu Rusia.

„Acest pas are cel puțin două obiective. Primul intern – în ajunul alegerilor parlamentare din 2019 să se creeze o tensionare în societate, să se reintroducă pe ordinea de zi geopolitica și să se tensioneze relațiile cu Rusia, spre bucuria unioniștilor. Al doilea scop extern – să se dovedească curatorilor din Occident că Moldova continuă să urmărească vectorul „corect„ de tensionare a relațiilor cu Rusia”, a comentat Igor Dodon.

El a specificat că, în calitate de președinte ales de popor, „condamnă cu vehemență” acest pas al Guvernului, deoarece acesta vine în contradicție cu interesele naționale ale țării, adică de construire și menținere a relațiilor de parteneriat reciproc avantajoase atît cu Vestul, cît și cu Estul.

Consiliul Electroenergetic al CSI a fost creat în 1992 și este o autoritate interstatală a CSI. O direcție importantă a activității acestuia este crearea unui spațiul juridic al statelor din CSI în domeniul electroenergeticii. Membrii Consiliului organizează acțiuni comune pentru aprovizionarea durabilă și sigură cu energie electrică a fiecăreia dintre țări. Din Consiliu fac parte șefii ministerelor de electroenergetică ale statelor participante la Acord și șefii companiilor energetice naționale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?