Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Thailanda: Copiii salvaţi din peşteră au ieşit din spital

19 iul. 2018,, 16:21   Externe
2552 0

Cei 12 copii şi antrenorul lor de fotbal salvaţi dintr-o peşteră din Thailanda la capătul unei operaţiuni periculoase au fost externaţi miercuri, transmite AFP.

Copiii, cu vîrste cuprinse între 11 şi 16 ani, au ieşit din sptial şi au plecat la bordul unui microbuz, a constatat un jurnalist al AFP. Ei au părăsit spitalul din Chiang Rai (nord) cu o zi mai devreme decît s-a preconizat, notează sursa citată. Autorităţile au anunţat o conferinţă de presă, dorind să evite solicitările individuale pentru interviuri.

O echipă de psihiatri urmează să evalueze răspunsurile lor în cadrul întrevederii cu jurnaliştii. Şeful juntei militare aflate la putere în Thailanda de la lovitura de stat din 2014, generalul Prayut Chan-O-Cha, i-a atenţionat deja pe jurnalişti să nu pună „întrebări fără importanţă“.

Recomandările medicilor cu privire la ţinerea copiilor la distanţă de presă măcar pentru o lună riscă să fie greu de respectat avînd în vedere interesul trezit de acest caz. Primele declaraţii „Am auzit dintr-o dată oameni vorbind“, a declarat Adul Sam-On, în vîrstă de 14 ani, copilul care le-a răspuns, în engleză, scafandrilor britanici care i-au descoperit după nouă zile fără vreun contact cu exteriorul.

„Creierul meu nu funcţiona prea bine“ după atîtea zile fără hrană, a spus el, evocînd un „miracol“. Ei nu au mîncat nimic, au băut doar apă de ploaie timp de nouă zile şi s-au rugat. „Beam apa care curgea pe stînci“, a povestit Pornchai Khamluan, în vîrstă de 15 ani. Pentru a ieşi, „am încercat să săpăm, crezînd că nu puteam doar să aşteptăm autorităţile“, dar în zadar, a adăugat Ekkapol Chantawong, antrenorul în vîrstă de 25 de ani, singurul adult din grup, care a petrecut mai mulţi ani într-o mănăstire budistă. Cei 12 jucători din echipa de fotbal „Mistreţii“ şi antrenorul lor au rămas blocaţi în peşteră la 23 iunie. Ei au fost găsiţi de către scafandri britanici, după nouă zile, la patru kilometri de la intrare, pe un promontoriu de stîncă, prozonieri ai apelor care au crescut brusc, din cauza ploilor musonice.


Într-un registru mai lejer, purtînd toţi tricouri cu un mistreţ, ei au schimbat cîteva pase cu mingea, pe un teren de fotbal improvizat în sala presei. Un purtător de cuvînt al Guvernului thailandez, Sunsern Kaewkumnerd, a spus că speră ca această conferinţă de presă „să le permită întoarcerea la o viaţă normală, fără ca presa să-i deranjeze“. Un medic a precizat că cei 12 copii se simt bine şi au luat trei kilograme în greutate în ultima săptămînă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?