Transnistria stiri: 1403
Preşedintele stiri: 4062

Veteranii războiului din Transnistria se pronunță pe marginea mitingului din 3 noiembrie

29 oct. 2013,, 09:30   Societate
4895 12
Foto: karadeniz-press.ro
Veteranii războiului din Transnistria își exprimă susţinerea privind desfășurarea unei manifestări de amploare pe 3 noiembrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Într-o declarație emisă presei, aceștia susțin că acțiunea în cauză trebuie să pună capăt o dată şi pentru totdeauna speculaţiilor că Republica Moldova ar balansa între Est şi Vest, transmite NOI.md.

”Este o acțiune necesară în condiţiile în care în ultima perioadă pe străzile capitalei, dar şi prin diferite localităţi ale ţării, au loc acţiuni ale duşmanilor integrării europene. Aceştia sînt puţini, dar gălăgioşi şi au obrăznicia să vorbească în numele poporului. Din acest punct de vedere, este bine ca poporul RM să-şi expună din nou, clar şi răspicat opţiunea pro-europeană. Adevărul este că RM îşi doreşte integrarea europeană, o integrare sinonimă cu democraţia şi bunăstarea”, se menționează în declarație.

Veteranii își exprimă convingerea că mitingul va fi ca un punct culminant înainte de Summit-ul de la Vilnius, în cadrul căruia RM va face un pas important şi ireversibil în drumul său spre Europa. ”Anunţăm că la fel cum anterior ne-am ridicat în apărarea integrităţii, independenţei şi suveranităţii RM, acum ne vom ridica în apărarea viitorului nostru comun în Europa”, mai scrie în declarație.

Amintim că duminică, 3 noiembrie, forțele aflate la guvernare convoacă o amplă manifestare publică întru susținerea integrării europene a Republicii Moldova.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?