Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Descoperiri arheologice impresionante în sudul Moldovei

25 iun. 2018,, 12:25   Societate
7029 0

Arheologii moldoveni continuă să facă descoperiri importante în sudul ţării.

În urma unor săpături efectuate în comuna Giurgiuleşti, aceştia au găsit 17 morminte şi mai multe obiecte ce ar fi aparţinut unui popor din cultura iamnaia, care a locuit pe teritoriul ţării noastre acum 4.000 de ani.

Printre obiectele descoperite se numără elemente ale arcului de vînătoare din epoca medievală, mînerul unui cuţit de fier, o cupă din lut confecţionată manual şi inele decorative din trei fire de aur răsucite sub formă de spirală.

"Este o descoperire foarte rară pentru contextul dat, pentru cultura iamnaia răspîndit în nord vestul mării negre, e vorba de circa trei, patru cazuri din 50 de ani de cercetare arheologică", a menționat şeful adjunct al Agenţiei Naţionale Arheologice, Sergiu Popovici.

"Pînă la moment avem cercetate patru movile funerare care însumează mai bine de 17 complexe funerare, adică în speță morminte. Vorbim de difirite perioade, dar cea mai timpurie, vorbim de epoca bronzului timpuriu și în special vorbim de cultura iamnaia", a afirmat şeful Serviciului Arheologie Preventivă, Ion Ciobanu.


Specialiştii spun că scheletele dezgropate aveau o poziţie neobişnuită, deoarece, acum 4.000 de ani, răposaţii erau culcaţi în morminte pe spate, cu genunchii îndoiţi, iar cu timpul, sub greutatea pămîntului, picioarele se lăsau pe o parte.

"Așezări a acestor comunități nu sînt cunoscute, ei se ocupau cu păstoritul, practicau un păstorit transhumant, respectiv erau în permanență în mișcare și se întorceau la movilile lor funerare pe care le construiau", a mai adăugat şeful adjunct al Agenţiei Naţionale Arheologice, Sergiu Popovici.

Săpăturile arheologice au fost efectuate în locul pe care urmează să fie construită şoseaua М3, care va ocoli localităţile Slobozia Mare, Cîşliţa-Prut şi Giurgiulești.

Lucrările sînt finanţate de Administraţia de Stat a Drumurilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?