X 
Cutremure stiri: 502

Cosovan: MAI folosește forțele speciale în procesul de reglare de conturi și lupte subversive

18 oct. 2013,, 02:22   Societate
4754 1
Foto: europalibera.org
Fostul viceministru de Interne, colonelul Ghenadie Cosovan acuză ministerul Afacerilor Interne, condus de Dorin Recean de faptul că ar executa comenzi politice îndreptate împotriva adversarilor patronilor instituției.

”Dureros este faptul că organele de drept, MAI, în văzul nostru se transformă într-o bîtă politică. Acest lucru ne este demonstrat chiar recent și de interviul omului de afaceri, Renato Usatîi unde a spus despre fărădelegile care se fac la adresa lui. Ministerul de Interne folosește forțele speciale, operative în procesul de reglare de conturi și luptele subversive”, a declarat Cosovan, joi, 17 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă.

Fostul viceministru al Afacerilor Interne a recunoscut că îl cunoaşte pe omul de Afaceri, Renato Usatîi și că acesta nu figura în baza de date a ministerului de Interne şi nu a fost membru al vreo unei grupări criminale, inclusiv internaţionale. Cosovan a mai spus că în 2005, Renato Usatîi a acordat sprijin poliţiei în vederea reţinerii unor infractori.

Omul de afaceri rus, născut în Moldova, Renato Usatîi a declarat, duminică, 13 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă la Moscova că ministerul Afacerilor Interne este controlat de ex-premierul, Vlad Filat, care urmăreşte acţiunile tuturor politicienilor şi oamenilor de afaceri. În particular, Usatîi a anunțat că el personal este urmărit de reprezentanții MAI la comanda lui Filat.

La finele săptămînii trecute, presei i-a fost remisă o scrisoare a ofițerilor anonimi, care spun că ”MAI și poliția sunt sub control politic, devenind mijloace de represiune politică”. În scrisoare se mai spunea că ofițerii au fost impuși de conducerea ministerului Afacerilor Interne să-l urmărească pe omul de afaceri Renato Usatîi.

”Aproape jumătate de an, subdiviziunile speciale ale Inspectoratului Național de Investigații, precum și ofițerii subordonați direct colonelului V.Maiduc, efectuează acțiuni de filare a antreprenorului, Renato Usatîi, executînd comanda dată de ministrul Recean, la indicația ex-premierului, Vlad Filat. Scopul acestor acțiuni este – de a alege un moment potrivit pentru organizarea unei rețineri lui Usatîi, utilizînd orice metode posibile, inclusiv pentru păstrarea de droguri și arme, care ar aparține businessmenului rus. Acțiunile de prelucrare specială sînt efectuate și în privința șoferului personal al antreprenorului – Serghei Dobrea, precum și a altor persoane din anturajul lui Usatîi, cu scopul stabilirii tuturor contactelor persoanei aflate sub filare”, se menționează în scrisoare.

Ofițerii mai spun că pe data de 9 octombrie, cînd Usatîi a organizat o întîlnire cu bloggerii și jurnaliștii într-un local din capitală, ”un detașament special al MAI a fost informat în prealabil despre această petrecere, iar în scurt timp, personal ministrul Recean a formulat și un ordin de monitorizare îndeaproape a acțiunii”. ”Întru executarea acestui ordin, cîteva persoane au fost instructate și dotate cu tehnică specială pentru ca subiectul discuțiilor să fie cunoscut în timp real atît de colaboratorii noștri, cît și de Vlad Filat personal. Decizia de a organiza arestarea businessmanului rus a fost luată definitiv după ce, în cadrul discuțiilor cu bloggerii, Usatîi a declarat că peste cîteva zile urmează să apară la postul tv TVC-21, unde urma să dezvăluie mai multe informații compromițătoare la adresa ex-premierului Vlad Filat și a conducerii Ministerului de Interne. Aceste informații se refereau la modul de gestionare frauduloasă a ajutorului financiar pentru sinistrații de la Cotul Morii, contrabandă cu spirt, privatizarea Băncii de Economii”, mai afirmă autorii scrisorii.

În text se mai spune că ”deși omul de afaceri rus Renato Usatîi a reușit să părăsească teritoriul Republici Moldova, ordinul de arestare a antreprenorului Usatîii, cu ulterioară distrugere a acestuia, rămîne în vigoare”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав