X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Astronomii au observat pentru prima dată ''cina'' unei găuri negre

19 iun. 2018,, 03:33   Ştiinţă şi IT
3252 0

Pentru prima dată, cercetătorii au putut observa în mod direct formarea şi expansiunea unui jet de material evacuat atunci cînd gravitaţia puternică a găurii negre supermasive distruge o stea care s-a aventurat prea aproape de obiectul masiv.

Savanţii au înregistrat evenimentul, numit şi eveniment de perturbare mareică, cu ajutorul telescoapelor radio şi prin infraroşu, într-o pereche de galaxii aflate în coliziune numită Arp 299, aflată la 150 de milioane de ani lumină de Terra. În miezul acestei galaxii, se află o gaură neagră de 20 de milioane de ori mai masivă decît Soarele şi care a devorat o stea cu masa de două ori mai mare decît steaua Sistemului nostru Solar, scrie Phys.

Întîlnirea violentă a declanşat un şir de evenimente care a scos la iveală detalii importante despre acest eveniment.

„Pînă acum, nu am putut să observăm direct formarea şi evoluţia unui jet care provine din unul dintre aceste evenimente”, a precizat Miguel Perez-Torres, unul dintre autorii studiului de la Institutul Astrofizic al Andaluziei din Granada, Spania.

Primele indicii au venit pe 30 ianuarie 2005, atunci cînd astronomii care foloseau datele adunate de Telescopul William Herschel, din Insulele Canare, au descoperit o explozie de emisii în infraroşu care provenea din nucleul uneia dintre galaxiile aflate în coliziune. Pe 17 iulie 2005, VLBA a scos la iveală o nouă sursă de emisii radio provenind din acelaşi loc.


„În timp, noul obiect a rămas luminos în lungimile de undă infraroşii şi radio, dar nu în lungimile de undă ale luminii normale şi ale razelor X”, a preciat Seppo Mattila de la Universitatea Turku din Finlanda.

Materialul se mişca cu un sfert din viteza luminii

În ultimul deceniu, s-a observat că sursa de emisie s-a extins într-o singură direcţie, aşa cum se aştepta de la un jet. Măsurătorile asupra expansiunii au conchis că materialul se mişca cu un sfert din viteza luminii.

De asemenea, cercetătorii susţin că un astfel de eveniment ar fi mai des decît se consideră în mod normal, dar observaţiile în lumină normală sînt aproape imposibile, întrucît gazul şi praful interstelar absoarbe aceste lungimi de undă.

„Pentru că praful absoarbe orice lumină vizibilă, acest eveniment de perturbare mareică poate fi doar vîrful aisbergului a ceea ce pînă acum a fost o populaţie ascunsă”, a precizat Mattila. „Prin observarea acestor evenimente cu telescoapele radio şi cu infraroşii, putem fi capabili să descoperim mai multe şi să aflăm lucruri noi despre fenomen”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?