Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

PCRM este convins că în curînd va reveni la putere

16 oct. 2013,, 15:03   Politică
3845 3
Foto: noi.md
O guvernare nouă, care va promova o politică diferită ca principiu, şi internă, şi externă, va apărea foarte curînd în Moldova, a declarat liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, la o întrevedere cu ambasadorii ţărilor Uniunii Europene în R.Moldova.

În discursul său, citat de Agenţia "Infotag", Voronin şi-a exprimat speranţa că ţările UE sînt dispuse să acorde sprijin autorităţilor moldoveneşti în tot ce ţine de lichidarea crimei organizate în Moldova şi a formelor de crimă transnaţională în care republica este antrenată în ultimii patru ani.

"Doresc să sper că în acest domeniu vom stabili colaborarea cea mai eficientă. Împreună vom demonstra că efectele guvernării criminale de patru ani pot fi eliminate dacă se va acţiona hotărît, profesionist, cu sprijin pe litera şi pe spiritul legii, pe valorile europene", a declarat liderul comunist.

Potrivit lui, Partidul Comuniştilor "ca viitor partid de guvernămînt, este extrem de interesat de obţinerea liberalizării cît mai rapide a regimului de vize cu UE".

"Da, cunoaştem că o condiţie esenţială pentru aceasta este stabilirea unui control eficient la frontieră. Dar există control diferit. În acest sens, vom anula imediat toate posturile migraţionale, care de fapt au instalat linia frontierei de stat în interiorul Moldovei şi au consolidat împărţirea ţării în două părţi. Noi vom obţine un consens şi o poziţie solidară cu Transnistria în privinţa extinderii mandatului misiunii EUBAM. În mandatul acestei misiuni trebuie inclusă, deopotrivă cu monitoringul circulaţiei mărfurilor, circulaţia persoanelor fizice. Sînt convins că la acest capitol vom găsi sprijin şi din partea partenerilor noştri ucraineni şi, bineînţeles, din partea structurilor europene corespunzătoare", a declarat fostul şef de stat.

Voronin a atras atenţia la "acapararea oligarhică a majorităţii absolute a instituţiilor de presă electronice, dependenţa comercială a audiovizualului public de bugetele de publicitate, care, de asemenea, se formează sub controlul al doi-trei oligarhi, la faptul că instituţiile de stat ale audiovizualului se află sub controlul intereselor unor persoane corupte".

"Concurenţa oligarhilor nu are nimic în comun cu pluralismul politic şi cu libertăţile civice. După revenirea la guvernare, intenţionăm să revizuim în modul cel mai hotărît formele juridice în care poate funcţiona mass-media, eliminînd din rîndul acestora companiile înregistrate în afara ţării. Intenţionăm să desfăşurăm alegerile directe ale conducerii audiovizualului, excluzînd afilierea acestui organ la anumite structuri comerciale. Intenţionăm să intensificăm imunitatea comercială şi politică a audiovizualului public. Şi în toate acestea, bineînţeles, vom avea nevoie de sprijinul UE şi mizăm sincer pe acesta", a reiterat Voronin.

Şeful PCRM a accentuat faptul că în ultimii ani lovitura cea mai serioasă a fost dată de regimul de guvernămînt organelor procuraturii şi sistemului judecătoresc, care au ajuns să fie "literalmente subordonate cîtorva persoane fizice".

Liderul PCRM a propus organizarea în Moldova a unei "conferinţe serioase de experţi europeni cu tema "Corupţia în Moldova şi justiţia acaparată".

În opinia lui, societatea moldovenească, în majoritatea sa, optează în favoarea Uniunii Vamale, inclusiv Partidul Comuniştilor.

"Dar poporul moldovenesc trebuie să ia decizia finală la un referendum general naţional, nu să fie ostaticul unor idei adoptate conspirativ şi aprobate după uşile închise. Eu consider că anume o asemenea abordare, în exclusivitate democratică, se înscrie în mod organic în adevăratele idealuri europene, în înţelegerea faptului că Europa nu este doar un spaţiu limitat cu zona de competenţă a Comisiei Europene. Este un continent întreg, cu un spectru larg de viziuni despre libertăţi, valori şi despre adevăratul patrimoniu european", a declarat Vladimir Voronin.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?