X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Situaţie fără precedent: NASA şi-a încetat activitatea

4 oct. 2013,, 11:20   Externe
4336 0
Foto: wikipedia.org
Agenţia spaţială americană (NASA) a fost închisă, într-o situaţie fără precedent, din cauza lipsei fondurilor guvernamentale. 97% dintre angajaţi au rămas acasă, la lucru fiind chemaţi doar experţii care au grijă de astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională. Website-ul NASA a fost închis, precum şi contul de Twitter, de Facebook, de Google şi postul său TV.

Mai mult, dacă această situaţie va continua, ar putea fi anulată o misiune către planeta Marte, Mars Atmosphere and Volatile EvolutioN (MAVEN), fereastra de lansare fiind "deschisă" doar în luna noiembrie. Următoarea lor şansă va fi abia în 2016. Toată activitatea NASA este întreruptă, potrivit CNN, iar acordarea de premii şi de burse va fi amînată.

"NASA se va închide aproape complet", a declarat preşedintele Barack Obama, luni, într-un discurs.

Monitorizarea Staţiei Spaţiale Internaţionale va fi menţinută, dar cu un minim de personal. Misiunile robotice aflate în desfăşurare, precum sonda Cassini care orbitează planeta Saturn, vor avea şi ele echipe mici care se vor asigura că funcţionează cum trebuie. Nu vor fi, însă, desfăşurate analize ştiinţifice. Anumite programe vor continua, dacă oprirea lor le va afecta funcţionarea, precum telescopul spaţial James Webb, care este încă în teste.

Roverul Curiosity de pe Marte şi sonda New Horizon care se îndreaptă către Pluto au fost lăsate, însă, să funcţioneze singure.

NASA nu este singura agenţie guvernamentală americană care a fost închisă din lipsa fondurilor, cauzată de faptul că Congresul nu a reuşit să voteze un buget. Chiar şi Casa Albă suferă, website-ul şi conturile sale de pe reţelele de socializare fiind şi ele închise.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?