Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Ce candidat nu a fost înregistrat în cursa electorală pentru alegerile din Chişinău

25 apr. 2018,, 18:38   Politică
3753 0

Candidatul Partidului Societății Progresiste nu a fost înregistrat în cursa electorală pentru șefia Capitalei.

Șase membri ai Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale a municipiului Chișinău au votat contra înregistrării lui Andrei Munteanu în cursa electorală.

În cadrul ședinței membrii CECE au menționat că au primit o sesizare de la Marin Livadaru, în care sînt invocate mai multe abateri în înaintarea lui Munteanu în cursa electorală. Candidatul Partidului Societății Progresiste susține că a fost înaintat la alegeri de 13 membri ai Consiliului Național al partidului. Potrivit regulamentului, candidatul este înaintat de 2/3 din membrii Consiliului. Întrebat cîți membri numără Consiliului Partidului Societății Progresiste și cum au fost stabilite cele 2/3, Munteanu nu a putut să ofere un număr exact al membrilor.

După o oră de discuții și întrebări, membrii CECE s-au retras, iar ulterior, în procesul de vot, un singur membru al CECE a votat pentru înregistrarea lui Munteanu, doi sau abținut, iar ceilalți șase au votat pentru respingerea acestei candidaturi.

În total pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău vor lupta 13 concurenți electorali. Alegerile locale în Chișinău vor avea loc pe 20 mai, după ce Dorin Chirtoacă și-a dat demisia.


Următorul primar se va afla în funcție timp de un an, pînă la următoarele alegeri locale generale preconizate în 2019.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?