Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Noua redacție a proiectului cu privire la eficienţa energetică, aprobată

21 apr. 2018,, 18:31   Economie
4146 0

Parlamentul a examinat noua redacție a proiectului de lege cu privire la eficienţa energetică și l-a aprobat, în prima lectură, notează Noi.md.

Potrivit autorilor, scopul proiectului este crearea cadrului juridic necesar pentru promovarea şi îmbunătăţirea eficienţei energetice inclusiv prin realizarea planurilor de acţiuni în domeniul eficienţei energetice, prin dezvoltarea pieţei de servicii energetice, precum şi prin implementarea altor măsuri de eficientizare a consumurilor de energie. Totodată, acesta conţine un şir de elemente noi, transpuse din Directiva europeană cu privire la eficienţa energetică.

Noile prevederi se referă la schemele de obligaţii de eficienţă energetică, prin care operatorii sistemelor de distribuţie a energiei electrice, a gazelor naturale şi importatorii de produse petroliere sînt desemnați ca părţi obligate. Acestea vor contribui financiar la realizarea anuală de noi economii de energie în volumul total anual al vînzărilor de energie consumatorilor finali, calculat ca medie pe perioada de 3 ani anterioară datei de 1 ianuarie 2016.

Pentru realizarea economiilor de energie atribuite în cadrul schemei de obligaţii, părţile obligate vor transfera pe conturi trezoreriale deschise în bugetul de stat contribuţii anuale echivalente cu totalul cheltuielilor necesare pentru realizarea măsurilor de eficienţă energetică în contextul îndeplinirii obligaţiilor aferente. Contribuţiile anuale vor fi stabilite şi aprobate de Guvern şi se vor transfera trimestrial, în tranşe egale, pînă la data de 15 a lunii următoare trimestrului de gestiune. Prima tranşă urmează a fi făcută pînă la 15 aprilie a fiecărui an.

Un alt capitol se referă la eficienţa energetică în utilizarea energiei. Acesta include și renovarea clădirilor prin implementarea cerinţelor minime de performanţă energetică a clădirilor rezidenţiale, comerciale, de oficii, a altor tipuri de clădiri, indiferent dacă acestea aparţin sectorului public sau privat. Renovarea fondului imobiliar naţional se va efectua în condiţiile stabilite în Strategia sectorială pentru renovarea fondului imobiliar naţional.

Totodată, proiectul de lege prevede şi îmbunătăţiri/completări a unor prevederi din legea actuală, cum ar fi auditul energetic susţinut prin îmbunătăţirea şi simplificarea reglementărilor, dezvoltarea serviciilor energetice pentru asigurarea disponibilității cererii şi ofertei. De asemenea, sînt acțiuni de organizare a programelor de informare şi de sensibilizare a întreprinderilor mici şi mijlocii, în legătură cu cele mai bune practici utilizate pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice şi pentru reducerea consumului de energie.

Alte prevederi se referă la măsurile de tragere la răspundere pentru încălcările legislaţiei în domeniul eficienţei energetice și cele de restructurare a cadrului instituţional şi dezvoltare a capacităţilor de pe filiera ce ţine de eficienţa energetică. Astfel este prevăzută crearea autorităţii responsabile de implementarea politicilor în domeniu, prin reorganizarea Agenţiei pentru Eficienţă Energetică prin fuziune (absorbţie) cu Fondul pentru eficienţă energetică.

Potrivit autorilor, necesitatea elaborări şi adoptării noii Legi cu privire la eficienţa energetică rezultă din angajamentele asumate prin Acordul de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană şi statele membre ale acestora de a introduce standarde internaţionale relevante la nivel naţional şi apropierea treptată între normele Republicii Moldova şi cele ale UE în domeniul eficienţei energetice.

Proiectul urmează a fi votat în lectură finală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?