Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Africa de Sud: umanism denaturat și un alt fel de rasism (partea 2)

21 apr. 2018,, 12:32   Externe
15140 0

Veaceslav Matveev

Europeanul a purtat mult timp ”povara omului alb”, în încercarea de a-și corecta, în fața popoarelor colonizate, greșelile de altă dată. Însă, în prezent, în unele țări africane iarăși are loc un genocid – de această dată al reprezentanților rasei albe. Dar din anumite motive, comunitatea mondială nu este îngrijorată de această situație.

În nuanțe negru-alb

Omul învață multe din istorie. Însă adesea aceste lecții nu-i folosesc la nimic. Majoritatea manualelor de istorie și a monografiilor consacrate acestei teme îi conferă europeanului statut de colonizator. Și chiar dacă ”povara omului alb”, devenită o formulă comună, a rămas în trecut, unii jurnaliști și politologi continuă să vehiculeze problema dată. Însă dacă cu ceva timp în urmă locuitorii Europei încercau un anumit complex al vinovăției la amintirea colonizării și a politicii statelor europene în secolul trecut și cel anterior lui, astăzi apare o altă problemă. Eticheta de colonizator este agățată întregii omeniri albe, inclusiv popoarelor slave, care practic nu au participat la genocidul aborigenilor. Este dat uitării și faptul că adesea colonizatorii europeni aduceau cu sine nu doar arme, ci și cultură, civilizație, dezvoltarea economică și industrială, religia mondială. Ne-am putea limita la aceste obiecții, însă recent a apărut un rasism nou. De această dată în raport cu populația europeană stabilită în unele țări și foste colonii ale Occidentului. Merită menționat faptul că nu doar ”Occidentul rău” avea colonii. Anterior venirii europenilor, englezilor, francezilor și portughezilor, India s-a aflat secole în șir în robia dominației islamice – de la imperiul Marilor Moguli la cel al șahului iranian Nadir. La fel și colonizarea totală a Eurasiei de către imperiul lui Genghis Khan și succesorii lui, care au distrus marile state ale Asiei. Invazia arabă a nimicit Iranul Zoroastrian civilizat, iar cea turcă – Imperiul Bizantin foarte dezvoltat.

Așadar, putem concluziona că toate evenimentele care au loc în lume nu pot fi împărțite doar în alb și negru, bun și rău. Ca și națiunile și popoarele, fiecare persoană, ca subiect al istoriei și al dreptului internațional, nu este perfectă. Totuși, în prezent datele problemei găsesc o reflectare unilaterală. Albii, reprezentanți ai populației europene, nu-și pot îndreptăți trecutul, iar societățile arhaice, cu primitivismul și canibalismul lor, cu sacrificările și războaiele permanente, mai că nu se declară un ideal al trecutului. Un ideal, menționăm, care s-a dovedit a nu fi viabil, nefiind gata să se dezvolte și să se perfecționeze. Dar cultura occidentală este discreditată în fel și chip, iar lumea arhaică – proslăvită. Ar fi de înțeles dacă acestea ar fi avut loc în perioada în care statele europene colonizau pămînturile de peste mări, în care armatele engleze și cele franceze debarcau pe un țărm străin, în care Africa de Sud era supusă politicii apartheidului, iar în Zambia și Rhodesia populația autohtonă de culoare era limitată în drepturi. Dar este de neconceput astăzi, cînd autoritățile locale supun rămășițele populației albe din aceste țări unui veritabil genocid, cinic și pe deplin conștient. Albii și-au corectat greșelile din trecut – au cedat puterea, au instalat instituțiile sociale și democrația… De cîți ani în aceste democrații tinere domnește teroarea și represiunile, cîți ani s-a aflat la putere Kenneth Kaunda în Zambia sau Robert Mugabe în Zimbabwe, cum și-a guvernat țara președintele Africii de Sud Jacob Zuma – un adevărat terorist pe tron, sau ce servea la dejun dictatorul Republicii Centrafricane Jean Bokassa, bănuit de canibalism? Cum se vede, nimeni nu dorește să răspundă la aceste întrebări, pe care ni le pune timpul. Și este clar că aceste personaje s-au aflat și se mai află la putere, din cauza toleranței excesive și a ”orbirii” inexplicabile a democrațiilor mondiale și a institutelor internaționale. Odată și odată, pentru genocidul populației albe din țările Africii se va da socoteală: în fața istoriei, a generațiilor următoare, a legii și drepturilor omului. Astfel, în prima parte a articolului, noi am reflectat pe larg situația minorității albe din Africa de Sud. S-a dovedit însă că lucrurile nu sînt deloc simple. Politicienii se perindă, iar lucrurile merg din rău în mai rău. Noul președinte al Africii de Sud, venit după barbarul Zuma, a decis să agraveze situația și așa deprimantă. S-ar părea – ce poate fi mai rău? În Republica Africa de Sud omul alb este lipsit de drepturi democratice elementare, el este lăsat la mila învingătorilor. Dar în 2018 parlamentul RAS adoptă o nouă lege…

”A fost al vostru – a devenit al nostru”


În 2016, Parlamentul RAS a aprobat deja proiectul de lege care permite Guvernului să exproprieze pămînturile fermierilor albi. Documentul adoptat de Parlament a fost semnat de președintele RAS, Jacob Zuma, apărătorul rasismului negru și al noilor forme de segregare și discriminare rasială. Zuma a fost ales președinte în 2009, iar în 2014 – reales pentru al doilea mandat. În 2017, liderul RAS a fost învinuit de mașinații cu contractele de stat. Partidul de la guvernare, numit Congresul Național African (CNA) l-a demis din funcția de șef al partidului, locul lui a fost ocupat de Cyril Ramaphosa. Am putea spune multe despre Zuma, dar în 2018 el a cedat puterea. Astăzi este deferit justiției RAS pentru corupție, mită și abuz în serviciu. Dar în ce măsură noul președinte, ales la 15 februarie curent, s-a detașat de politica predecesorului său agresiv? Aproape deloc. Cu ajutorul lui și al CNA, creat cîndva de Nelson Mandela, parlamentul acestei țări sudafricane a adoptat un nou proiect de lege. El a votat o inițiativă care permite amendarea constituției țării în scopul confiscării pămînturilor fermierilor albi – fără nicio compensație. De facto, Parlamentul a aprobat un jaf adevărat. Căci anume acești fermieri, secole în șir, au hrănit și hrănesc jumătate din Africa cu produsele lor agricole de înaltă calitate. Iar albii din White Boers locuiesc acolo mai bine de 500 de ani și nu au o altă patrie. Legea a fost adoptată cu majoritatea voturilor – 241 contra la 83. Adică noul președinte a pus exproprierea pămîntului la baza platformei sale politice. „S-a terminat timpul împăcării. A venit timpul justiției”, a declarat la una dintre ședințele Parlamentului liderul partidului radical de stînga „Luptătorii pentru libertatea economică”, Jukius Malema. Noi trebuie să asigurăm restabilirea demnității poporului nostru, să lăsăm fără compensații criminalii care ne-au furat pămîntul.”

Ministerul Agriculturii a susținut fără rezerve exproprierea fără compensații a pămînturilor. Împotriva acestei decizii s-au pronunțat partidele Alianța Democratică, Frontul Libertății Plus, Congresul popular și Partidul Democrat Creștin din Africa. Cei de la Alianța Democratică au declarat că exproprierea va fi doar o acoperire pentru corupție și subfinanțarea cronică, că ea va submina economia națională și va dăuna și mai mult oamenilor de culoare.

Așadar, noul președinte al RAS, cu o energie de invidiat, a început să forțeze deposedarea populației albe de terenuri și, concomitent, distrugerea completă a economiei sudafricane. Cum altfel pot fi apreciate aceste evenimente? Amintiți-vă de megalopolisul Johanessburg, cu populația de 10 milioane. Pe timpul albilor, el era cel mai mare centru economic, bancar, industrial și cultural din Africa de Sud, orașul care putea fi comparat cu Londra, Chicago, New York și São Paulo. Astăzi, aici mișună cerșetorii și șomerii. În oraș există sute de zgîrie-nori și clădiri părăsite. Practic, aici este imposibil să trăiască și populația neagră, și cea albă, iar albii nici nu se pot deplasa prin el. Bande formate din elemente declasate negre terorizează populația acestui oraș cîndva înfloritor. Este evident: baza economică a acestui fost puternic centru industrial și politic a fost pierdută definitiv și iremediabil. Și asta în doar 25 de ani de dominație a populației autohtone! Putem presupune că în viitorul apropiat aceeași soartă o va avea și agricultura.

Dar noul președinte forțează ferm planurile și promisiunile sale preelectorale. Astăzi, în RAS poți învinge în alegeri doar cu declarații despre exproprierea populației albe. Dacă la dezmembrarea URSS autoritățile noi tindeau să acapareze fabricile și uzinele lăsate de fostul regim, ”perestroika” în format sudafrican este o nouă etapă a jafului și exproprierii bunurilor populației albe.

Pe scurt despre noul președinte al RAS, Cyril Ramaphosa. Fiind liderul partidului de la guvernare Congresul Național African, Cyril Ramafosa a devenit șef al statului după ce reprezentanții CNA i-au dat lui Jacob Zuma 48 de ore pentru a pleca din funcție. Agenția Reuters anunța că joi, 15 februarie, președintele Curții Constituționale a RAS, Mogoeng Mogoeng, a anunțat că vicepreședintele țării va deveni șef al statului. Ce fel de om și politician este Ramaphosa? Cyril Ramaphosa are 65 de ani, a absolvit Facultatea de Drept a Universității Limpopo. În anii 1970, în perioada revoltelor studențești din RAS, a fondat și condus sindicatul Uniunea Națională a Minerilor, care apăra drepturile muncitorilor africani. Nu este un secret orientarea lui rasistă. În plus, el este un lider suficient de totalitar, ales fără alternative. Corespunde deci noii democrații sudafricane. În Africa de Sud cea de după Nelson Mandela, nu numai populația albă, dar și toată populația neagră nu mai influențează politica elitelor. Alegerile aici demult au devenit o farsă și un rezultat al intrigilor politicienilor și oligarhilor locali. Spre exemplu, în urma raportului apărătorului public Thuli Madonsela privind influența familiei oligarhice Gupta asupra puterii de stat din țară, în 2016 au izbucnit revolte în masă. Nimic însă nu s-a schimbat substanțial. Apărătorii ordinii publice au alungat lumea. În timp ce Ramaphosa era ales președinte al RAS, fără alternativă, unele forțe politice au încercat să se pronunțe împotriva acestei candidaturi. Dar vocea lor nu a fost auzită de nimeni. În semn de protest, în deschiderea ședinței Parlamentului deputații fracțiunii partidului radical de stînga „Luptătorii pentru libertatea economică”, care erau împotriva lui Ramaphosa, au părăsit sala. După aprobarea candidaturii vicepreședintelui, deputații rămași în sală au început să aplaude și să danseze în spiritul ”societății spectacolului”, instaurate azi în RAS. Dar să revenim la biografia ”eroului” nostru. În 1991, la Conferința națională prezidată de Nelson Mandela, Ramaphosa a fost ales secretar general al CNA și în această calitate a participat la procesul de negocieri privind anularea regimului de apartheid de la începutul anilor 1990. În 2014, Ramaphosa a devenit vicepreședinte al RAS, iar în decembrie trecut – președinte al Congresului Național African. Și iată-l deja președinte al celei mai mari țări de pe ”continentul negru”, al cărei PIB depășește produsul global al tuturor țărilor africane. Al unei țări membre BRICS, care are resurse economice și influență politică. În discursul său de inaugurare, noul președinte negru al Republicii Africa de Sud a amintit de mai multe ori numele lui Nelson Mandela — primul președinte negru al RAS. „Mobilizați de exemplul lui Mandela, vom folosi acest an pentru a confirma fidelitatea noastră standardelor etice și guvernării responsabile. Africa de Sud aparține tuturor celor care locuiesc aici”, a spus noul președinte. Dar vorbele diferă de fapte, căci, odată devenit președinte, Ramaphosa a pornit procesul jafului economic și deposedării de pămînturi a fermierilor albi rămași. Nu e de mirare: Ramaphosa este un politician pragmatic, ghidat de scopuri economice concrete. Rostul lor nu este prosperitatea națiunii și a societății, dar păstrarea puterii și sporirea propriului capital. În afară de activitatea politică, Ramaphosa este cunoscut ca reprezentant al intereselor de afaceri mari. În 2000 el a fondat compania investițională Shanduka Group, în care deține peste 30% dintre acțiuni. Conform estimărilor revistei Forbes, averea acestui om, care altă dată era liderul sindicatului minerilor, constituie azi 450 de milioane de dolari SUA.

Iată de ce nu ne miră faptul că noul președinte al RAS a susținut deposedarea fermierilor de proprietate fără plăți compensatorii de la stat și transmiterea terenurilor agricole africanilor de culoare. Dar să fim de acord: dacă ceva asemănător ar face europenii, reacția comunității internaționale ar fi imediată și furtunoasă. E suficient să ne amintim cum conducerea Poloniei și a Ungariei este discreditată doar pentru faptul că refuză să-i primească pe imigranții din Africa și Asia. Căci în opinia ”culiselor mondiale” Europa este obligată să-i primească pe toți și la formarea acestei opinii în mare măsură contribuie Fondul Soros și alți prieteni ai acestei ”democrații înscenate”. Iar concomitent are loc jefuirea deschisă și genocidul populației albe din Africa. Aceste procese în prezent au loc nu numai în Africa de Sud.

Să elucidăm și această situație.

Mult așteptata independență și urmările ei

Atragem atenția cititorilor noștri la Zimbabwe. Încă o progenitură a democrației și progresului, cultivată de politica celebrei Margaret Thatcher. Da, pe teritoriul Zimbabweului a existat un stat destul de civilizat și bogat. Se numea Rhodesia de Sud. Și Rhodesia răpise liniștea atotputernicilor acestei lumi și a unei părți din elitele britanice.

Nițică istorie. Rhodesia făcea parte din imperiul colonial britanic. A fost numită în cinstea lui Cecil John Rhodes (5 iulie 1853 — 26 martie 1902) — politician și antreprenor sudafrican, organizatorul expansiunii coloniale engleze în Africa de Sud. Adesea este numit „arhitectul apartheidului”, „părintele Imperiului Britanic”, „regele diamantelor”… În anii 1890-1896, a condus Colonia Cape. În cinstea lui Rhodes au fost numite Rhodesia de Nord (actual Zambia) și Rhodesia de Sud (ulterior — Rhodesia, actual Zimbabwe). Cecil John Rhodes, considerat cel mai bogat om din Africa, a decedat în 1902 la Meisenberg (lîngă Cape Town) și este înhumat în colinele coloniei pe care a fondat-o și care a fost denumită în cinstea lui – Rhodesia de Sud. El a lăsat în dar Coloniei Cape Pantele Muntelui de masă, întreaga avere a transmis-o trustului Rhodes, deoarece n-a avut urmași. Este interesant că Rhodes avea una dintre cele mai bogate biblioteci de pe continentul african, dintre care multe cărți țineau de Rusia. Inclusiv șase volume ale operelor lui Lev Tolstoi, trei cărți despre Petru I, lucrarea lui Serghei Stepneak-Kravcinski „Rusia clandestină” („Подпольная Россия”). Numele lui este adesea pomenit de scriitorii englezi și nu numai. Astfel, Rudyard Kipling l-a numit pe Rhodes „cel mai mare om dintre cei care trăiesc azi pe glob”. Arthur Conan Doyle îl numea „trimisul cerurilor”. Însă Bernard Shaw considera că este o degradare morală cultul lui Rhodes în societatea britanică. Dar menționa că Rhodes este mai bun decît „Kruger, care se închină lui Iehova”. Scriitoarea socialistă din Africa de Sud Olivia Schreiner spunea: „Voi explica atitudinea mea față de Cecil Rhodes printr-o parabolă: închipuiți-vă că a murit și, desigur, au venit diavolii să-l ducă în iad, căruia îi aparține pe drept. Dar s-a dovedit că el este așa de mare, că nu poate trece nici prin ușă, nici prin geam, și atunci, volens-nolens, a trebuie să fie luat în ceruri.” Lenin l-a numit pe Rhodes principalul vinovat de Războiul Anglo-Bur și ”social-șovinist”. Maxim Gorki îl considera o mare personalitate. Scriitorul francez Andre Morua a publicat o biografie a lui Rhodes, în care proslăvea rolul lui în istoria contemporană. Filozoful german Oswald Spengler considera că ”regele diamantelor” este veriga de legătură dintre Napoleon și ”oamenii violențelor viitorului”.

Nu intenționăm să lăudăm acest politician, deoarece orice forme de rasism, fie alb sau negru, contravin poziției de viață și filosofiei autorului. Însă faptul este fapt: Rhodes a fost un om neordinar, puternic și o personalitate deosebită. Prezintă interes viziunile lui politice. Ele au fost unice chiar și pentru elitele din Occident. În testamentul său, Cecil Rhodes a prezis viitoarea renaștere a Britaniei, extinderea guvernării britanice în lume, inclusiv colonizarea întregii Americi de Sud, a Africii, a litoralului Chinei și Japoniei, precum și revenirea Statelor Unite sub sceptrul monarhiei engleze ca „parte integrantă a Imperiului Britanic”. Istoria nu i-a îndreptățit așteptările, dar dacă cititorul crede că forța geopolitică a Britaniei ține de trecut, el se înșală. Căci, dacă apreciem obiectiv influența Britaniei în lume, direct sau prin Comunitatea Britanică, este evident că astăzi rolul Londrei nu este mai mic decît cel al SUA. Atitudinea față de SUA este ambiguă, unii le iubesc, alții le urăsc. Unii consideră că yankeii construiesc în lume nu o democrație, ci un imperiu al răului. Alții admiră succesele societății și guvernului american. Asta în timp ce printr-o coincidență ciudată președinți ai SUA devin doar rudele monarhului englez. Altă treabă e cu Britania. Prea puțini au sentimente de ură față de ea. Aparent rămasă în umbră, de facto, ea influențează soarta lumii mai mult decît alte state. Și în Canada, și în Australia, și în zeci de țări ale lumii Britania este reprezentată de guvernatorul general. Și aici integrarea și influența este mult mai puternică decît în țările UE și CSI. Deși oficial guvernatorii generali reprezintă casa regală Windsor, în spatele lor stă întreaga putere a Britaniei și a elitelor sale. Londra este și azi centrul care adoptă importante decizii politice și economice, neoficial – capitala financiară a lumii. Prin intermediul masoneriei engleze, elitele britanice controlează procesele economice și politice de pe toate continentele. Cine li se împotrivește termină ca Licio Gelli, cunoscutul șef al lojei masonice italiene PI-2, arestat și condamnat la închisoare.

Dar să revenim la subiectul nostru de bază. După ce Britania a renunțat la politica sa colonială, s-a format Federația Rhodesia și Nyasaland (Federation of Rhodesia and Nyasaland), numită și Federația Central Africană (Central African Federation). Este un stat semiindependent (sub protectoratul britanic) în sudul Africii, care a existat între 1 august 1953 și 31 decembrie 1963. Britania îl controla prin intermediul guvernatorului, însă în 1963 Federația s-a destrămat. S-au format statele independente Zambia și Malawi. Numai Malawi prezidată de Joyce Banda a păstrat relații calde cu RAS și Rhodesia de Sud, unde minoritatea albă a rămas la putere. Răscoala împotriva Londrei a condus-o Jan Smith, un cunoscut politician din Rhodesia. Pe fundalul independenței obținute de Zambia și Malawi, și guvernarea albă a Rhodesiei de Sud a cerut independență, dar Londra a refuzat să i-o acorde înainte ca întreaga putere să treacă la majoritatea neagră. Principiul politic al guvernului britanic a fost denumit NIBMAR: «No Independence Before Majority African Rule». Asta în condițiile în care, formal, în Rhodesia de Sud nu exista discriminarea rasială, ca în RAS, unde domnea politica apartheidului. Dar existau, de exemplu, condiții serioase de proprietate și educație.

Rhodesia de Sud și-a declarat independența de Marea Britanie în 1965 în urma referendumului din noiembrie 1964, în care majoritatea absolută (mai bine de 90 %) a alegătorilor albi s-a pronunțat pentru independență. Inițial colonia dorea să devină un dominion britanic independent, dar în 1970 după ce comunitatea mondială, la îndemnul Marii Britanii, a refuzat să recunoască independența Rhodesiei, a fost proclamată republica. La putere se afla partidul naționaliștilor albi din Rhodesia în frunte cu Jan Smith. În 1979, după negocieri, puterea a fost parțial cedată populației negre. A fost după un lung război civil, în urma căruia Britania și-a restabilit parțial influența în Rhodesia de Sud și a creat condiții pentru transmiterea puterii de la albi la negri. La început exista un fel de coguvernare, după care elita neagră a noului stat a lipsit minoritatea albă de orice influență. Puterea a fost uzurpată de regimul lui Robert Mugabe și Uniunea Național-Africană Zimbabwe, condusă de acesta. Tocmai în 2017 puterea lui Mugabe a căzut și acesta a fost reținut de reprezentanții cercurilor militare. Timp de cîteva decenii, acest politician și regimul său a distrus economia și agricultura țării, a început și a promovat genocidul populației albe și deposedarea acesteia de proprietăți și terenuri. În consecință, în 1999 a început evacuarea forțată a fermierilor albi și transmiterea terenurilor lor către negri (în fond, adepții politici ai lui Mugabe), care a provocat critici dure din partea comunității internaționale. Chiar și Britania a condamnat acel regim.

Ani în șir, în această țară a durat genocidul populației albe. Jafurile și omorurile, distrugerea planificată a celor care au creat baza economică a țării – agricultura performantă, care pe timpul lui Jan Smith hrănea jumătate din Africa. Din cauza terorii și violenței, populația albă, treptat, a părăsit țara. Datele statistice arată că, anterior declarării independenței, populația albă a țării era în creștere: în 1927, la 922 de mii de negri reveneau 38,2 mii de albi, în 1939 numărul albilor a crescut cu 60 de mii, în 1946, la 1640 de mii de negri le reveneau 80,5 mii de albi. În 1952 numărul albilor a ajuns la 135 de mii, în 1963 — la 223 de mii. În prezent, din cauza exodului masiv din țară, aici au rămas cca 100 de mii de locuitori albi — mai puțin de 1% din populația țării. Dar și acesta este un număr considerabil și soarta acestor oameni nu poate fi trecută cu vederea – ar fi inechitabil și nelegitim. În 2002, Comunitatea Națiunilor a suspendat apartenența statului Zimbabwe, din cauza încălcării drepturilor omului și falsificării alegerilor; în 2003 Mugabe însuși a declarat că Zimbabwe părăsește Comunitatea. Trebuie să înțelegem că încălcarea drepturilor omului în această țară este, pe de o parte, dictatura lui Mugabe împotriva tuturor oponenților, albi și negri deopotrivă, pe de alta – politica deliberată de distrugere a albilor și a proprietății acestora.

Omul alb nu mai este necesar?

Așadar, am examinat problemele ce țin de viața și proprietatea populației albe din Africa, de încălcarea drepturilor ei, care adesea se transformă într-un adevărat genocid. Posibil este prematur să tragem concluzii. Dar nu putem sta indiferenți și retrași, de parcă toate acestea nu ne privesc. Problemele de acest fel se intensifică. Ele cresc chiar și în Europa și SUA. Politicienii cu conștiință intelectuală trebuie să condamne politica elitelor din Africa de Sud și Zimbabwe. Iar noi trebuie să fim atenți la programul ”culiselor globale”, deoarece motivele adevărate ale unei asemenea atitudini față de reprezentanții națiunilor europene și populația albă a Africii de Sud vor fi încă mult timp ascunse oamenilor obișnuiți: în spatele acestor lucruri stă politica, bine pusă la punct, de distrugere a acestei populații, a moștenirii ei istorice, a culturii și tradiției ei creștine. Motivul central și scopul acestei politici păguboase este evident. Europeanul alb nu mai este necesar. El a fost vopsit în roșu-sîngeriu și transformat într-un renegat politic și istoric. În opinia mai marilor lumii, în viitorul apropiat el trebuie să părăsească avanscena istorică, cum au făcut-o anterior alte popoare și rase. Situația din Africa este doar începutul și, dacă nu vom schimba tendințele alarmante existente, omul alb va deveni degrabă un renegat intern și un imigrant chiar și în patria sa istorică – Europa.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?