X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Aeroportul Chişinău a fost transmis în gestiune privată

5 sep. 2013,, 12:08   Economie
31987 0
Foto: airport.md
ÎS „Aeroportul Internaţional Chişinău” a fost dat în concesiune pe un termen de 49 de ani. Miercuri, guvernul a aprobat hotărîrea privind transmiterea activelor aeroportului şi a teritoriului adiacent în exploatare pe termen lung consorţiului rusesc „Avia-Invest” (în care intră „Aeroportul Habarovsk” SA, „UK Komaks” SRL, „Kolomensky zavod” SA şi „Avia-Invest”). Cei de la guvern îşi fac planuri investiţionale grandioase. Iar ex-premierul Ion Sturza susţine că această concesiune este o afacere dubioasă la nivel de stat şi că „cineva ne are de proşti”.

*Se dă în concesiune un aeroport. Ieftin...

Decizia de concesiune pe termen lung a principalului aeroport din ţară unor companii private nu a fost ceva nou şi neaşteptat. Decizia de principiu privind concesionarea acestuia a fost adoptată de către guvern încă în iunie 2012. Iniţial, această idee a fost anunţată în cadrul primei şedinţe a Consiliului naţional al parteneriatului public-privat de către ministrul economiei, Valeriu Lazăr. El a declarat atunci că „Aeroportul Internaţional Chişinău” ar putea fi dat în concesiune. De exemplu, pe un termen de 25 de ani, devenind prima rîndunică a cunoscutului PPP (parteneriat public-privat). Iar a doua zi, ideea de implementare a acestui proiect a fost aprobată de guvern.

Iniţial, se preconiza că aeroportul din Chişinău îşi va găsi proprietarul privat pînă la finele anului 2012. Însă ceva nu a mers la guvern. Şi iată, în sfîrşit, în luna mai curent, a fost adoptată Decizia Guvernului privind concesionarea activelor Aeroportului Internaţional Chişinău şi condiţiile de transmitere în concesiune. Ministerul Economiei desfăşoară un concurs închis de selectare a concesionarului. Iar pe 1 august, comisia de concurs selectează cîştigătorul.

*Dacă aeroporturile se dau în concesiune, înseamnă că de aceasta are nevoie cineva?

Anul trecut, cînd abia se discuta posibilitatea schimbării statutului aeroportului de la Chişinău, în interiorul instituţiei, preconizatele modificări erau privite drept o încercare de a ascunde ceva. Anume atunci, pe la mijlocul lunii aprilie 2012, a demisionat din motive personale directorul ÎS „Aeroporul Internaţional Chişinău”, Roman Podcorîtov, considerat omul lui Valeriu Lazăr. Iar la doar cîteva săptămîni de la demisia lui, Curtea de Conturi, condusă de Serafim Urechean, considerat „omul lui Filat”, a publicat un raport despre activitatea întreprinderii (dar şi a „Air Moldova" şi ASAC) în perioada 2010-2011.

Controlul de audit a depistat mai multe nereguli în gospodăria aviatică a ţării. Inclusiv şi „un haos total în listele cu salarii ale angajaţilor companiei aeriene”. Cele mai mari venituri nefondate au fost depistate la managerii întreprinderilor aeriene. Spre exemplu, fostul director al aeroportului internaţional, Roman Podcorîtov, în perioada 2010-2011, a încasat aproximativ jumătate de milion de lei, dintre care 400 de mii constituiau diverse adaosuri la salariu.

Lansînd ideea de concesiune a aeroportului de la Chişinău, Valeriu Lazăr nu s-a axat atunci pe încălcările depistate. Versiunea oficială a viitoarei PPP al afacerii suna în felul următor: „Aeroportul Internaţional Chişinău are nevoie de investiţii enorme pentru dezvoltare, pentru ca acest obiect să reziste concurenţei din regiune, iar statul nu are asemenea bani”.

Puţin mai tîrziu, a apărut încă o versiune care explică de ce guvernul promovează atît de insistent ideea de concesionare a aeroportului. Chipurile, Partidul Democrat şi PLDM au purces la împărţirea activelor de stat atractive, care au mai rămas, iar aeroportul de la Chişinău, prin intermediari, va ajunge „ştiţi şi singuri în mîinile cui”.

Cînd în luna mai guvernul adopta Decizia privind concesionarea activelor Aeroportului Internaţional Chişinău şi condiţiile de transmitere în concesiune, başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, s-a pronunţat categoric împotriva cedării aeroportului unei companii private. El a declarat că în povestea cu concesiunea se ascund vădit nişte interese şi şi-a exprimat temerea că după transmiterea în concesiune a aeroportului unei companii private, biletele la avion, deloc ieftine, s-ar putea scumpi semnificativ. „Care e sensul să dai în concesiune cuiva o întreprindere care aduce venit? În opinia mea, aceasta este o decizie prematură şi nechibzuită. Această idee trebuia supusă dezbaterilor în societate, trebuiau consultaţi experţii”, a declarat el atunci.

Afacerea cu transmiterea în concesiune pe 49 de ani a ÎS „Aeroportul Internaţional Chişinău” a fost criticată dur şi de ex-premierul Ion Sturza, care pînă nu demult avea o atitudine moderat loială faţă de coaliţia de guvernare, iar Iurie Leancă ar fi vrut chiar să-l invite în Consiliul economic creat pe lîngă prim-ministru.

Ion Sturza a declarat pentru un post de televiziune că proiectul de transmitere în concesiune a aeroportului de la Chişinău a fost organizată „în interesele cuiva”. El nu a dat nume concrete, dar a menţionat că proiectul „e cusut cu aţă albă” şi că el personal regretă că „cineva ne are de proşti”. „A mai rămas să dăm în concesiune crucea lui Ştefan cel Mare”, a încheiat el.

Potrivit lui Ion Sturza, experţii au estimat că aeroportul din capitală are nevoie de investiţii în valoare de 20-25 de milioane de euro, dar nu de 20 de milioane de euro, cum se declarase anterior. „Aeroportul nu poate fi înstrăinat. Iar concesiunea înseamnă înstrăinare. Dacă îl transmiţi cuiva în concesiune pe 50 de ani, atunci el poate face orice, inclusiv să ia credite, punîndu-l în gaj. Aeroportul este una dintre cele mai sănătoase şi profitabile companii din Republica Moldova şi nu trebuie dat în concesiune”, consideră fostul premier.

*Cursa de selectare

Ministrul economiei, Valeriu Lazăr, susţine că aeroportul de la Chişinău, în starea lui actuală, nu mai este găina care face ouă de aur, ci mai degrabă este un „geamantan fără mîner”. Răspunzîndu-i în luna mai oponentului său, başcanului găgăuz, Valeriu Lazăr a declarat că ÎS „Aeroportul Internaţional Chişinău” are nevoie urgent de dezvoltare, „pentru a nu se pierde ca un element de servicii aeriene din regiune, pentru că în regiune acum au loc evenimente interesante şi există o concurenţă acerbă”. Iar miercuri, după şedinţa guvernului, ministrul economiei a declarat presei că noul proprietar al aeroportului trebuie, în primul rînd să înlocuiască sistemul de iluminare şi să perfecţioneze sistemul de securitate, altfel aeroportul riscă să-şi piardă licenţa.

La concursul închis de selectare a concesionarului pentru aeroportul de la Chişinău au fost invitate şapte companii internaţionale, ce gestionează aeroporturi la Madrid, Viena, Paris, Londra, Houston, precum şi aeroportul Vnukovo din Moscova şi SA „Aeroportul din Habarovsk”. Însă companiile occidentale au refuzat să participe la concurs, iar cererile de participare au fost expediate doar de către companiile „Vnukovo-Invest”, împreună cu SA „Aeroportul Internaţional Vnukovo”, precum şi UK „Komaks”, în asociaţie cu SA „Aeroportul Habarovsk”, SA „Kolomemensky zavod” şi „Avia-Invest” SRL.

Potrivit ministrului economiei, propunerea companiei „Vnukovo-Invest” nu a corespuns cerinţelor, de aceea, cîştigătorul concursului a fost desemnat consorţiul „Avia-Invest”, condus de compania „Komaks”, care administrează Aeroportul din Habarovsk. Potrivit presei, singurul proprietar şi preşedinte al „UK Komaks” SRL este Constantin Basiuk, care are legături strînse cu grupul „Alians”, ce aparţine familiei businessmenilor Bajaev din Daghestan. Structurile grupului „Alians” deţin 90% din acţiunile „Aeroportul Habarovsk” SRL. Restul 10% au fost procurate recent de corporaţia naţională coreeană „Aeroportul Internaţional Incheon”, ce participă la proiectul de transformare a aeroportului de la Habarovsk într-un hub de importanţă federală, iar ulterior şi de importanţă internaţională.

*Activitatea de zi cu zi a noului proprietar

Conform contractului de concesiune, noul proprietar al aeroportului din Chişinău trebuie să investească în dezvoltarea lui cel puţin 244,2 milioane de euro, iar mărimea redevenţei trebuie să constituie cel puţin 1% din vînzări. Se presupune că aceasta ar putea ajunge de la 6-7 pînă la 28 mil. lei.

Timp de 60 de zile de la semnarea acordului de concesionare, consorţiul Avia-Invest va trebui să creeze o întreprindere concesionară cu reprezentanţa la Chişinău, care va primi în folosinţă patrimoniul, ce constituie obiectul concesiunii. Iar nu mai tîrziu decît peste un an, concesionarul va trebui să înceapă lucrările de reconstrucţie şi renovare a aeroportului de la Chişinău.

În baza hotărîrii din luna mai a guvernului, în prima etapă, (timp de doi ani) în dezvoltarea aeroportului vor trebui investite cel puţin 40 de milioane de euro; în această perioadă vor trebui efectuate lucrări de extindere a terminalului, de modernizare a pistelor, peronului, sistemului de iluminat, drenaj şi construcţie a unei parcări auto.

În cea de-a doua etapă (după ce va atinge un flux anual de 2,6 de milioane de pasageri) concesionarul va trebui să investească în dezvoltare 110 milioane de euro. Din aceşti bani va trebui construit un nou terminal pentru pasageri, un terminal de mărfuri şi extinderea parcării auto. Şi, în cele din urmă, în cea de-a treia etapă, pe parcursul a trei ani, după ce va atinge un flux anual de 3,2 milioane de pasageri, proprietarul va trebui să investească în modernizarea infrastructurii încă 80 de milioane de euro. O altă cerinţă faţă de concesionar este ca numărul cetăţenilor Republicii Moldova antrenaţi în întreprinderea concesionară să constituie cel puţin 80% din numărul total al angajaţilor.

Xenia FLOREA
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?