A dormi sau nu în același pat cu copilul tău?

Dacă ești părintele care doarme noaptea împreună cu copilul, poate că ai auzit părerile diferite şi uneori contradictorii referitoare la această practică.

Dacă unii critică ideea de a dormi cu copilul în acelaşi pat, alţii nu văd nici o problemă în asta. Mai jos, psihoterapeutul din Romînia Petruța Gheorghe ne oferă soluțiile ideale.

De multe ori părinți au dificultăți în a se separa, în general. Ca tot omul, în fața unei potențiale separări, ne angoasăm, ne neliniștim. O separare înseamnă să schimbi ceva vechi, care indiferent dacă este bun sau rău este cunoscut și să primim în viața noastră acel ceva nou despre care nu știm dacă este bun sau periculos. Vedeți? Experiențele trecute ne setează un anumit pattern de reacție, ca o memorie implicită și, funcție de cît de periculos am trăit separările, vom simți o neliniște mai mare sau mai mică, tolerabilă sau intolerabilă. A te separa nu-i treabă ușoară… De exemplu, cînd apare un bebeluș, mai ales primul, ne confruntăm cu o separare; ne separăm de statutul de adult liber, cu responsabilități limitate și înțelegem, uneori dureros, că deciziile noatre viitoare vor trebui să țină cont de existența altcuiva. Cu alte cuvinte, iubim copiii dar detestăm responsabilitatea – așa cum obișnuiesc să spun părinților neliniștiți. Chiar dacă sună neobișnuit este natural să „detestăm” responsabilitățile, asta nu înseamnă că le refuzăm, că nu le asumăm, dar ne ajută să conștientizăm faptul că este opusul plăcerii. De cele mai multe ori părinții se simt vinovați de frustrările pricinuite de copil, au senzația că nu sînt părinți buni dacă se simt obosiți și frustrați de consumul de timp și energie pe care-l presupune creșterea unui copil, mai ales în primii ani de viață. Vinovăția neconștientizată, negîndită, va determina o anumită ambivalență în raport cu copilul iar acest lucru este deseori reflectat in dificultatea părinților de a înțărca copilul, de a-l muta în patul și camera lui… ca și cum l-ar abandona…

În alte cazuri, părinți se vor refugia în acest „dormit cu copilul” pentru a păstra o anumită distanță în cuplu sau pentru a amîna o revizuire a relației de cuplu. Copiii pot dormi singuri și pot gestiona aceasta separare în măsura în care și părinții își pot elabora motivele mai puțin conștiente pentru care au nevoie de acest lucru. Probabil că o întrebare bună ar fi: „Oare de ce am nevoie să dorm cu copilul?” După ce treceți de răspunsul standard – „Nu doarme singur” – veți găsi poate cîteva răspunsuri care să vă ajute. Poate fi util să discutați aceste aspecte măcar în cîteva ședințe de consiliere cu terapeuți formați în psihoterapia copilului.

Copilul este un membru al familiei – evident – dar nu poate fi un membru al cuplului adult. Putem argumenta că unele cupluri sînt separate. Ei bine, cu atît mai mult, este nevoie ca fiecare membru al familiei mononucleare să doarmă în patul și în viața sa. Limitările securizează, copiii au nevoie să ne audă spunînd „Nu” pentru că între granițele acestor refuzuri se naște un spațiu de securitate în care se pot dezvolta armonios.