X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Armele neletale urmează să fie păstrate la domicilii într-un seif sau dulap metalic

4 ian. 2018,, 16:20   Societate
2526 0

Armele neletale urmează să fie păstrate la domiciliul posesorului într-un seif sau dulap metalic, fixat de podea sau de perete, astfel încât să fie exclus accesul persoanelor neautorizate, potrivit unor modificări legislative care vor fi publicate în numărul de mâine al Monitorului Oficial al Republicii Moldova, transmite Moldpres.

Conform prevederilor anterioare, posesorii de arme neletale, aveau doar obligaţia să ia măsurile necesare pentru păstrarea armelor la domiciliu, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate la acestea şi să nu existe niciun pericol de vătămare corporală accidentală.

Totodată, potrivit modificărilor legislative, la procurarea armelor neletale persoana va trebui să prezinte certificatul medical (concluzia narcologică şi psihiatrică), din care să rezulte că este apt din punct de vedere medical pentru a deţine şi a folosi arme şi muniţii.

Noile reglementări mai prevăd că persoanele care deţin arme letale cu ţeavă ghintuită sunt obligate, o dată la 10 ani, să se prezinte la serviciul abilitat al Ministerului Afacerilor Interne pentru a efectua tragerea experimentală. Efectuarea tragerii se atestă prin proces-verbal, în cazul persoanelor juridice, şi prin certificat, în cazul persoanelor fizice.

De asemenea, în cazul în care titularului i-a fost limitat dreptul de proprietate a armelor pe un termen de 5 ani, după expirarea acestui termen, pentru restabilirea dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor, acesta este obligat să absolve repetat un curs de instruire teoretică şi practică de mânuire a armei de foc.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?