X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Beijing: tranzitul fără viză a fost extins pînă la 144 de ore

2 ian. 2018,, 21:30   Externe
2616 0

Cetățenii a 53 de state care beneficiază de programul de tranzit fără vize au acum posibilitatea de a rămîne în Beijing și în orașul învecinat Tianjin, precum și în provincia Hebei de două ori mai mult, în loc de 72 de ore pînă la 6 zile. Inovația va intra în vigoare, joi, potrivit cotidianului People’s Daily.

Programul de tranzitare fără viză a Chinei se aplică în cazul cetățenilor din: UE, SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Rusia, Serbia, Ucraina și din alte cîteva țări. Aceasta le permite pasagerilor străini, aflați în tranzit să se afle în unele regiuni ale Chinei fără viză timp de 72 de ore sau de 144 de ore. În conformitate cu acești termeni de tranzitare fără vize, pasagerul trebuie să intre în țară prin unul dintre aeroporturile indicate, să aibă un pașaport valabil și un bilet într-o țară terță, precum și dacă este necesar, viza în țara respectivă. În cadrul unui astfel de sejur, pasagerilor nu li se permite să părăsească teritoriul orașului / provinciei și trebuie să se întoarcă în aceeași țară, din care au sosit.

În anul 2016, a fost permisă tranzitarea fără viză timp de 6 zile în alte regiuni din China: or. Shanghai, Jiangsu și Zhejiang.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?