Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Aproape jumătate dintre germani vor demisia Angelei Merkel

27 dec. 2017,, 17:10   Externe
2133 0

Aproape jumătate dintre germani sînt de părere că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, ar trebui să demisioneze din funcţie pînă la data următoarelor alegeri, care vor avea loc în anul 2021, arată cel mai recent sondaj al institutului YouGov, informează site-ul agenţiei de ştiri Dpa.

Sondajul publicat miercuri de YouGov arată că 47% din germani vor ca Angela Merkel să se retragă din funcţie, înainte de terminarea mandatului ei, în timp ce doar 36% vor ca aceasta să îşi ducă mandatul la final.

Numărul susţinătorilor Angelei Merkel a crescut la scurt timp după alegerile parlamentare din octombrie. Un sondaj efectuat de YouGov la momentul respectiv a găsit doar 36% din alegători în favoarea unei plecări timpurii din funcţie a Angelei Merkel, comparativ cu 44% care au vrut să rămînă cancelar al Germaniei.

Discuţile cu privire la formarea unei noi coaliţii între Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Partidul Social-Democrat din Germania (SPD) vor începe pe 7 ianuarie şi ar putea fi încheiate cu apariţia acesteia sau cu formarea unei minorităţi guvernamentale conduse de Merkel.

În cazul în care discuţiile eşuează, iar cele două formaţiuni politice nu reuşesc să ajungă la o înţelegere, alegerile vor fi organizate în 2018.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?