Fruntașii partidului afirmă că din raportul publicat săptămîna trecută lipsește cu desăvîrșire cel mai important aspect al investigației și anume - numele beneficiarilor fraudelor bancare. Membrii platformei au îndemnat astăzi societatea civilă să nu rămînă indiferentă față de această omisiune grosolană a autorităților și să iasă la proteste în masă.
Activiștii mai solicită finalizarea urgentă a procesului judiciar intentat împotriva primarului de Orhei, Ilan Șor, pe care îl consideră „unealta principală” a beneficiarilor.
„Propunem întregii societăți civile și populației reluarea protestelor masive în vederea: obținerii de la guvernare a publicării complete a Raportului Kroll 2, inclusiv a capitolelor despre beneficiarii reali ai jafului secolului; finalizării cât mai urgente a procesului judiciar împotriva lui Ilan Șor cu deschiderea tuturor ședințelor Curții de Apel, precum și pornirii unui real proces de urmărire penală și sancționare a beneficiarilor furtului cu recuperarea neîntârziată de la aceștia a miliardelor furate; anulării legii privind achitarea din banii cetățenilor a circa 25 mlrd. lei în contul acoperirii garanțiilor de stat, oferite de către guvernele Leancă și Gaburici”, a declarat liderul platformei „DA”, Andrei Năstase.
Adăuga comentariu