Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Polonia a inaugurat cea mai mare unitate energetică pe bază de cărbune

20 dec. 2017,, 20:31   Externe
3079 0

Grupul energetic polonez Enea a inaugurat, marţi, la centrala electrică de la Kozienice o unitate pe bază de cărbune cu o capacitate de 1.075 Megawaţi, cea mai mare din Europa potrivit companiei, informează AFP.


Construită în ultimii cinci ani de firma japoneză Mitsubishi Hitachi Power Systems, noua unitate B11 a costat 6,4 miliarde zloţi (1,5 miliarde de euro) şi respectă cele mai stricte standarde de mediu ale Uniunii Europene (UE). Unitatea va utiliza trei milioane de tone de cărbune pe an, provenite în principal de la mina Bogdanka, din sud-estul Poloniei.

"Unitatea B11 este cea mai mare şi mai modernă din Europa", a declarat Krzysztof Figat, preşedintele diviziei de producţie a grupului de utilităţi Enea Wytwarzanie, companie controlată de statul polonez.

Aceasta este cea de a 11-a unitate construită la centrala de la Kozienice şi va duce capacitatea totală a acestei centrale la aproximativ 4.000 de Megawaţi, prelungind de asemenea durata de viaţă a acestei centrale cu cel puţin patru decenii.

Cărbunele constituie baza sistemului energetic polonez. Aproximativ 100.000 de persoane lucrează în sectorul cărbunelui din Polonia, ţară unde 90% din energia electrică este produsă în termocentrale pe lignit. Cea mai mare termocentrală pe bază de lignit din Polonia, situată la Belchatow (centru), are o capacitate de aproape 5.300 de Megawaţi, ceea ce o plasează printre primele trei centrale de acest fel din lume.

În timp ce în Uniunea Europeană ponderea cărbunelui în producţia de electricitate este în scădere, guvernul conservator de la Varşovia susţinut de Partidul Lege şi Justiţie (PiS) şi-a declarat sprijinul pentru cărbune, chiar dacă este vorba de un combustibil fosil puţin compatibil cu conceptul de energie verde.

"Noua unitate va creşte securitatea energetică a Poloniei şi a polonezilor, una dintre priorităţile economice şi politice ale Guvernului", a subliniat premierul Mateusz Morawiecki.

Guvernul de la Varşovia a frînat construcţia de centrale eoliene şi a amînat luarea unei decizii cu privire la construcţia primei centrale nucleare din Polonia.

Potrivit unui studiu al Agenţiei Europene de Mediu, gradul de poluare a aerului din Polonia este printre cele mai mari din Europa.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?