Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Preţurile de producător la medicamente, în scădere

18 dec. 2017,, 12:39   Societate
2171 0

Aproape 320 de medicamente au fost înregistrate de către Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) la preţuri de producător mai mici, transmite NOI.md

Acestea au fost calculate în baza ratei oficiale medii de schimb valutar al Băncii Naţionale a Moldovei pentru luna precedentă, conform Hotărîrii Guvernului nr. 525 din 22 iunie 2010.

Astfel, în medie, preţurile medicamentelor au scăzut în monedă naţională cu 9,37% faţă de cele aprobate anterior în Catalogul Național de Prețuri. Aproape 75% de preparate farmaceutice sînt de origine europeană, circa 18% provin din spaţiul CSI, 4,5% sînt produse în Republica Moldova, iar alte 2,8% sînt importate din alte ţări.

Din numărul total de medicamente, preţurile pentru 35 de preparate farmaceutice au fost înregistrate de către AMDM pentru prima dată în Republica Moldova.

Medicamentele, înregistrate cu preţuri de producător reduse au acţiune bactericidă, antispetică, dezinfectantă, antiinflamatoare, analgezică, anatiparazitară, bronhodilatatoare etc, sînt folosite pentru tratarea insuficienţei venoase, migrenei, sclerozei multiple şi a altor boli.


Rata medie pentru un euro în luna octombrie 2017 a fost echivalentă cu 20,53 lei (-6,5%), iar rata medie pentru un dolar american constituia 17,4322 lei MD (-12,3%).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?