X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

În Arctica gheața se topește mai repede decît în ultimii 1500 de ani

14 dec. 2017,, 20:27   Ştiinţă şi IT
3763 0

După cum este menționat în raportul Administrației Naționale a Oceanelor și Atmosferei (NOAA) a SUA, schimbările climatice din Arctica pot provoca anomalii meteorologice pe toate continentele.

Din cauza încălzirii globale, gheața din Arctica se topește mai repede decît oricînd în ultimii 1500 de ani. Acest lucru este menționat în raportul Administrației Naționale a Oceanelor și Atmosferei a SUA (NOAA), care a fost prezentat la Conferința Uniunii Geofizice a SUA la New Orleans, relatează NOI.md cu referire la presa rusă.

„Arctica se confruntă acum cu schimbări fără precedent din întreaga istorie a schimbărilor omenirii - a declarat unul dintre autorii raportului de 93 de pagini, managerul Programului cercetărilor arctice la NOAA Jeremy Mathis. - Și acum trebuie să consolidăm monitorizarea proceselor, pentru a înțelege mai bine modul, în care aceste schimbări ne vor afecta pe fiecare dintre noi, și nu doar pe acei care trăiesc la Nord. Arctica a fost în mod tradițional frigiderul Planetei noastre, însă ușa acestui frigider a fost lăsată deschisă - a adăugat el. - Arctica de astăzi este complet diferită de aceea care a fost acum 10 ani".

După cum se arată în raport, în anul 2017, suprafața totală a gheții din Arctica a fost cu 25% mai mică, decît media în perioada 1981-2010. Grosimea fășiei de gheață scade. Aproximativ 79% din gheață s-a format în ultimul an, în timp ce în anul 1985 "vîrsta" a 45% din gheață depășea doi ani. Temperatura medie din Arctica pentru perioada octombrie 2016 - septembrie 2017 a fost mai ridicată decît de obicei cu 1,6 grade Celsius. Temperatura apei din Oceanul Arctic a crescut, de asemenea.

În Marea Ciukotă, situată între regiunile Ciukotka, Rusia și Alaska, SUA, creșterea a fost de 4 grade față de indicatorii medii din anii 1982-2010. În plus, a fost înregistrată o creștere a temperaturii permafrostului în zonele continentale din jurul Arcticii. Potrivit spuselor unuia dintre autorii raportului, cercetătorului de la Universitatea din Alaska, Vladimir Romanovski: "încălzirea acestui sol afectează în mod semnificativ viața oamenilor - casele și drumurile sînt distruse, daune considerabile suportă alte obiecte de infrastructură. Atunci cînd se dezgheață solul permafrost, se degajă asemenea gaze cu efect de seră, cum ar fi bioxidul de carbon și metanul, ceea ce contribuie și mai mult la creșterea temperaturii pe Planetă și, în consecință, la topirea în continuare a gheții și a permafrostului în regiunile polare", a remarcat savantul.


Cercetătorii avertizează că încălzirea apei și a aerului în Arctica poate schimba mișcarea curenților atmosferici, ceea ce va duce, la rîndul său, la anomalii meteorologice pe diferite continente. Topirea gheții arctice va afecta în mod inevitabil fauna și flora din regiune. Concomitent mai multe țări pot intra imediat în concurență pentru accesul la rezervele de petrol și gaze din Arctica.


"Schimbările, care au loc în Arctica vor avea urmări pentru întreaga Planetă", consideră Timothy Gallaudet, șeful interimar al NOAA.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?