X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3993

Delegația europeană va evalua starea democrației locale în Moldova

13 dec. 2017,, 13:21   Politică
2366 6

Delegația Congresului Autorităților Locale și Regionale a Consiliului Europei (CLRAE) a sosit, miercuri, în Moldova pentru o vizită de două zile în scopul de a se familiariza cu democrația locală din Moldova și cu cazul primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă, care a fost suspendat din funcție, pentru perioada investigației.

Conform comunicatului Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), în fruntea delegației se află președintele Camerei Regiunilor CLRAE Gunn Marit Helgesen.

"Moldova a semnat Carta Europeană a Autoguvernării Locale încă în anul 1997 și aceasta a intrat în vigoare începînd din anul 1998. Din nefericire, acest act european obligatoriu nu este respectat în mod corespunzător de instituțiile statului", se spune în comunicatul CALM.

Potrivit datelor acestei organizații, în baza rezultatelor vizitei vor fi elaborate și prezentate la sesiunea Congresului Raportul final și Rezoluția privind situația în domeniul democrației locale în Republica Moldova.

Anterior, CLRAE a menționat, în mod repetat, că atît democrația locale, cît și domeniile: justiției, mass-media, drepturilor omului sînt unele dintre cele mai problematice din Republica Moldova.


Deși în anul 2016 s-au produs schimbări pozitive, începînd cu anul 2017, starea lucrurilor s-a înrăutățit. Statutul alesului local este compromis de arestări și presiuni, nu există autonomie organizațională, autonomia financiară este redusă, controlul administrativ se intensifică, iar dialogul dintre CALM și Guvern este blocat", consideră reprezentanții Congresului moldovean.

CLRAE este o adunare politică paneuropeană în cadrul Consiliului Europei, care reprezintă autoritățile locale și regionale din 47 de state membre ale Consiliului Europei. Rolul său este de a promova democrația locală și regională, de a consolida autonomia locală și regională, în conformitate cu principiile stabilite de Carta Europeană a Autoguvernării Locale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?