Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Mergi la piață ca să cumperi produse alimentare? Află ce prețuri vei găsi

9 dec. 2017,, 16:03   Societate
7303 0

La Piața Centrală din capitală, prețurile fructelor, legumelor, lactatelor și cărnii au rămas practic la nivelul celor de săptămîna trecută.

Carnea de vită și de porc pornește de la 65 de lei kilogramul. Brînza de oi costă 85 de lei/kg, cașul de vaci – 40 de lei/kg. Zece ouă pot fi cumpărate cu 18‑20 de lei. Comercianții spun că prețurile vor crește mai aproape de sărbători, transmite IPN.

Prețul unui kilogram de patlagele pornește de la 25 de lei kilogramul. Castraveții se vînd cu 35 de lei. Ardeii grași autohtoni costă 25 lei/kg, iar cei de import – dublu. Ardeii capia se vînd cu 40 de lei. Vînata este la prețul de 30 de lei kilgramul. Cartofii, ceapa, morcovul sau sfecla roșie – toate pot fi cumpărate cu preţul vechi de 5 sau 6 lei/kg. Varza se vinde cu 3 lei. Prețul legăturilor de ceapă verde, pătrunjel și de mărar este de 3 lei.

Ciupercile se vînd cu 23 de lei kilogramul. Miezul de nuci pornește de la 130 de lei/kg. Prunele uscate variază între 40 și 50 de lei kilogramul. Un kilogram de patlagele murate costă 20 de lei, castraveți – 15 lei. Varza murată este tot 15 lei, iar pepenele verde murat – 50 lei/kg.

Pentru un kilogram de crap va trebui să scoatem din buzunare 55 de lei, iar pentru un kilogram de caras – de la 30 de lei în sus. Crevetele de mare costă aproape 130 de lei kilogramul, bibanul – 82 de lei, calmarul pornește de la 75 de lei kilogramul, iar macroul este de 45 de lei/kg.

Strugurii și perele se vînd cu 12 lei. Prețul unui kilogram de mere pornește de la 7‑8 lei. Cirticelele se vînd cu 22-35 de lei kilogramul și mai mult. Bananele se dau cu 25 de lei. Lămîia este 30 lei/kg, iar rodiile se vînd cu 33 lei/kg.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?