X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Galbur a reiterat cererea către OSCE privind retragerea trupelor ruse

7 dec. 2017,, 16:21   Societate
3187 5

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur, a rostit astăzi o alocuţiune la cea de-a 24-a reuniune a Consiliului Ministerial al OSCE, care se desfăşoară la Viena în perioada 7-8 decembrie 2017.


În discursul său, şeful diplomaţiei moldoveneşti a abordat chestiuni de actualitate de pe agenda OSCE.


În ceea ce priveşte conflictul transnistrean, ministrul Galbur a reconfirmat importanţa procesului de negocieri în formatul „5+2” şi, în context, a reuniunii de la Viena din 27-28 noiembrie 2017. El a exprimat mulţumiri preşedinţiei austriece a OSCE pentru aportul ei valoros în acest sens.


Oficialul moldovean a subliniat determinarea autorităţilor de la Chişinău de a continua eforturile susţinute în vederea identificării unei soluţii cuprinzătoare şi durabile prin acordarea unui statut special regiunii transnistrene, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internaţional.


Cu titlu special, ministrul Galbur a declarat: „Republica Moldova rămîne profund preocupată de prezenţa ilegală continuă a trupelor militare străine pe teritoriul său. Reiterăm cu fermitate cererea noastră de retragere completă a forţelor militare ruse din Moldova în conformitate cu angajamentele internaționale şi prevederile Constituției Republicii Moldova.”



De asemenea, s-a insistat pe solicitarea de a iniția discuţii pertinente în vederea transformării actualei operaţiuni de menţinere a păcii într-o misiune civilă sub mandat internaţional.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?