X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Guvernul nu susține interzicerea dublei cetățenii în cazul judecătorilor CCM

30 noi. 2017,, 16:20   Politică
2836 4

Inițiativa PSRM privind interzicerea deținerii dublei cetățenii ce către membrii Curții Constituționale a fost avizată negativ de Cabinetul de miniștri, informează NOI.md.

Prin acest proiect de lege, socialiștii au propus următoarele: deţinerea de către judecătorii Curţii Constituţionale doar a cetăţeniei Republicii Moldova, limitarea imunităţii judecătorilor CCM pentru voturile sau opiniile exprimate în exercitarea mandatului, excluderea dreptului de a-şi stabili singuri limitele competenţei, precum şi luarea de către Parlament a deciziei privind ridicarea imunităţii judecătorului Curţii Constituţionale şi demiterea acestuia.

Făcînd referire la Convenţia europeană cu privire la cetăţenie, autoritățile au argumentat că judecătorii Curții Constituționale, ca și alți cetățeni ai Republicii Moldova, nu pot fi îngrădiți în drepturi. „Instituirea unui tratament diferenţiat şi limitarea drepturilor persoanelor care deţin mai multe cetăţenii urmează a fi examinată prin prisma criteriilor de rezonabilitate, corectitudine şi proporţionalitate”, a declarat ministrul Justiției, Vladimir Cebotari.

Autoritățile au amintit că, potrivit legii, judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile exprimate în exercitarea mandatului. În partea ce ţine de verificarea legalităţii hotărîrilor CCM, Guvernul a invocat prevederile Constituției, care denotă că hotărîrile Curţii sînt definitive şi nu pot fi atacate.

Totodată, modificările propuse de PSRM privind ridicarea imunităţii judecătorului CCM şi demiterea lui în anumite situaţii de către Parlament, aduc atingere principiului independenţei judecătorilor Curţii Constituţionale. Acest principiu îi protejează pe judecători în primul rînd de influenţe externe la îndeplinirea atribuţiilor jurisdicţionale, argumentează autoritățile.


„Astfel, esenţa independenţei judecătorilor constituţionali constă în faptul că aceştia, în exercitarea atribuţiilor, nu sînt angajaţii autorităţii care i-a numit. Din momentul depunerii jurămîntului, judecătorii sînt independenţi, inamovibili şi se supun numai Constituţiei. În baza considerentelor expuse, proiectul de lege nu poate fi susţinut”, a concluzionat ministrul Justiției, Vladimir Cebotari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?