Erdogan vs Banca Centrală a Turciei. Un exemplu pentru Moldova

Valentin Catasonov

În succesiunea știrilor politice importante din Turcia – agravarea relațiilor Ankara-Berlin, semnarea contractului de achiziționare a sistemului С-400 din Rusia, pierderea de către Turcia a interesului pentru NATO, declarația președintelui Erdogan că aderarea Turciei la UE nu mai este actuală – uneori nu se văd evenimentele vieții interne a Turciei. Iar printre acestea se numără agravarea relațiilor dintre președintele Erdogan și Banca Centrală a Turciei.

Aproape neobservată a trecut știrea de la finele săptămînii trecute – declarația lui Erdogan privind politica monetară a BC din Turcia. La 17 noiembrie, președintele Turciei a declarat: „Inflația nu depinde de schimbările sezoniere. Cauza principală și directă a inflației este modificarea ratelor dobînzilor. Asta trebuie s-o însușim. Cei care nu sînt de acord cu mine, mai devreme sau mai tîrziu, vor ajunge la aceeași concluzie. Noi am cerut să fie reduse ratele dobînzilor și, drept urmare, inflația a căzut la valori univoce. Cum numai procentele au început să crească, inflația a revenit la valori din două cifre. Ei spun că Banca Centrală este o structură independentă și nu ne putem implica. Anume neimplicarea a cauzat o asemenea evoluție a evenimentelor.”

Pot spune cu certitudine că declarația lui Erdogan este o senzație ce depășește mult hotarele Turciei. Șeful statului turca pus la îndoială dogma despre independența băncii centrale față de autoritățile statului. Pe parcursul ultimului veac, aceasta a fost băgată în capul oamenilor din sfera finanțelor, politicii, jurisprudenței etc. Aceeași Americă, pe parcursul secolului XIX, nu numai o dată s-a răzvrătit împotriva Băncii Centrale, care mai era și independentă față de stat. Americanii au cedat doar la începutul sec. XX – în decembrie 1913, Congresul SUA a votat adoptarea Legii privind Sistemul Federal de Rezerve (SFR). SFR, această bancă centrală a SUA, conform legii adoptate, era o corporație privată abilitată să tipărească bani. Rezerva Federală obținea atunci independența față de stat.

De atunci, în toată lumea au început a fi create bănci centrale independente, chipurile, de tot și de toate. Același statut l-a obținut și BC a Turciei. Legea privind Banca Centrală a Republicii Turcia (BCRT) a fost adoptată pe 11 iulie 1930. Însăși Banca Centrală a Turciei a fost creată pe 3 octombrie 1931 și și-a început activitatea pe 1 ianuarie 1932.

Cazuri în care conducătorii statelor (președinți, prim-miniștri) au pus la îndoială statutul de independență a BC pot fi numărate pe degete. Un asemenea precedent a fost încercarea lui Victor Orban, prim-ministrul Ungariei, să pună Banca Națională a Ungariei sub controlul statului. Era în anii 2010-2011. Proiectul noii constituții a Ungariei stipula în mod special acest statut al BC. Ceea ce a provocat un val de revolte în stafful UE, Banca Centrală Europeană (BCE). Asupra Ungariei și a lui Orban personal s-au făcut presiuni enorme. Prim-ministrul a fost nevoit să cedeze. Dar Victor Orban așteaptă. Caută momentul oportun pentru a repeta încercarea. El declară deschis că independența BC înseamnă pierderea suveranității statului.

De ce băncile sînt ticsite cu bani, iar în economie ei lipsesc?

Am impresia că și Erdogan a înțeles adevărul pe care de mai mulți ani îl exprimă Orban. Relațiile dintre Erdogan și BC sînt tensionate demult. Inițial, ce-i drept, liderul turc ocolea problema statutului independent al BCRT, el doar critica diverse aspecte ale politicii monetare a acesteia. Astfel, la începutul anului 2015, Erdogan a mai criticat o dată BCRT. „Politica ei monetară , a spus el, nu coincide cu realitățile economiei turce.” Legea privind BCRT stipulează că sarcina primordială a BC nu este „țintirea inflației” (sau ceva de acest gen), ci sprijinirea dezvoltării economice a țării. Liderul turc a indicat incapacitatea BC de a îndeplini această sarcină. El a presupus că BCRT este supusă unor presiuni din afară. Imediat după această alocuțiune a lui Erdogan, rata lirei turcești a scăzut. Analiștii serioși menționau atunci că stăpînii banilor (acționarii majoritari ai SFR SUA, tot ei curatorii BC a Turciei) l-au prevenit pe Erdogan.

După tentativa loviturii de stat de anul trecut, Erdogan a fost nevoit să acționeze mai categoric, inclusiv în cazul confruntării cu BCRT. Imediat după tentativa loviturii de stat din 15-16 iulie 2016, Erdogan a reușit să obțină destituirea unor funcționari din BCRT. În replică, stăpînii banilor și-au activizat acțiunile în sfera valutară și cea monetară, rata lirei turcești a pornit în jos. Mecanismul căderii era simplu: agențiile de rating (joacă rolul baghetelor dirijorale în mîinile stăpînilor banilor) au accelerat deversarea capitalului din Turcia.

De obicei, pentru a preveni căderea monedei, se recurge la două procedee propagate de Fondul Monetar Internațional (FMI): intervențiile valutare și majorarea ratei dobînzii BC. Dar ambele au dezavantaje serioase.

Primul duce la epuizarea rezervelor internaționale. Volumul total al rezervelor internaționale ale Turciei, conform situației de la finele lunii septembrie curent, a constituit, potrivit FMI, 111,9 mld. dolari. Presa turcă a anunțat că, în acest an, pentru menținerea ratei de referință a lirei, BC poate utiliza pînă la 3 mld. dolari. Cel de-al doilea procedeu duce la scumpirea banilor (sporirea ratelor de creditare) și blocarea dezvoltării economice. Iată de ce săptămîna trecută Erdogan le-a amintit conducătorilor BC că sarcina lor primordială este sprijinirea dezvoltării economice a țării.

Dar ce a făcut și mai face BCRT? La finele lunii ianuarie 2014, ea a majorat rata de referință a dobînzii de la 4,5% la 10%, pentru a opri cotațiile în scădere ale lirei turcești. Apoi, grație presiunii puse de Erdogan, BCRT a micșorat de mai multe ori rata de referință, însă doar simbolic, cu 0,25 puncte procentuale, pentru ca ulterior să o majoreze din nou. În general, fluctuația a fost de cca 10%. După tentativa loviturii de stat, s-a amplificat presiunea externă asupra lirei turcești (rata s-a apropiat de valoarea 4 lire per 1 dolar SUA), și BCRT a început să majoreze rata de bază. La ședința din octombrie, conducerea Băncii a lăsat rata de referință neschimbată (la nivelul 12,25%), în pofida recomandărilor lui Erdogan de a o micșora.

Manifestarea unei asemenea ”independențe” a BC l-a revoltat pe președintele turc. Erdogan ar putea lua decizii de personal, numind în fruntea BC oameni mai loiali. Banca este administrată de Consiliul director, în a cărui componență intră președintele și șase membri. Președintele comitetului de conducere al Băncii, Dr. Erdem Başçı (din 2011) este considerat o persoană care urmează cursul politicii financiare occidentale. Membrii Consiliului director sînt aleși de adunarea generală și Erdogan, astăzi, dispune de suficiente atribuții pentru a influența deciziile acestuia. Nu se exclude că președintele Turciei va face un pas și mai decisiv: va obține introducerea în Legea privind BCRT a amendamentelor ce vor subordona banca guvernului.

Încă un moment important. În declarația lui Erdogan din 17 octombrie a fost dezvăluit ”secretul teribil” al inflației. Autoritățile monetare din multe țări (inclusiv Rusia) încearcă să combată creșterea inflaționistă a prețurilor prin comprimarea masei monetare și scumpirea banilor (sporirea ratelor dobînzilor). Așa luptă cu inflația și BCRT, sufocînd economia națională. Erdogana spus un adevăr simplu: cu cît ratele dobînzilor sînt mai mari, cu atît mai mari sînt costurile și prețurile pentru mărfuri și servicii. Ne-o demonstrează exemplul Rusiei: ratele dobînzilor la împrumuturile bancare contractate de multe întreprinderi rusești se dovedesc a fi cămătărești și variază între 15 și 20%. Pentru multe companii achitarea procentelor (deservirea datoriei) devine principalul articol de cheltuieli, mai mare chiar ca cel al cheltuielilor de salarizare. Creditele cămătărești declanșează procesul inflaționist. Conducătorii BC confundă cauza cu consecința. Iar Erdogan a explicat ce este găina și ce – oul.

Probabil, președintele Turciei va încerca să influențeze rata BC și prin alte mijloace. Posibilități există. Astfel, anul trecut Erdogan a dispus să fie sporită rezerva de aur în componența rezervelor internaționale. E de menționat că BC nu s-a opus. Potrivit Consiliului Mondial al Aurului (CMA), la începutul lui noiembrie 2017, rezerva de aur a Turciei constituia 495,6 t. Este locul 13 în ratingul mondial al principalilor deținători oficiali ai rezervei de aur. Pentru comparație: în 2010 rezerva de aur a Turciei era de 116,1 t. BC a Turciei nu rămîne cu mult în urma BC a FR (Rusia este azi lider mondial la acumularea de aur în rezervele internaționale) la scara absolută și tempoul de sporire a rezervelor de aur. Ponderea aurului în rezervele internaționale ale Turciei, conform CMA, în prezent, este de 18,3%. Este mult mai mare decît a multor țări în curs de dezvoltare, dar foarte modestă comparativ cu țările din ”miliardul de aur” (în țările din zona euro, acest indice este de cca 50%). Aurul este instrumentul indispensabil al decontărilor internaționale în condițiile blocadelor și ale diverselor sancțiuni. Iar pentru ca rezerva de aur acumulată să devină cu adevărat rezerva strategică a Republicii Turcia, e nevoie să fie introduse amendamente în Legea privind BCRT pentru a transmite dreptul de gestionare a rezervei de aur de la BC la guvern.