Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

OSCE, despre riscul unei escaladări militare în Europa

29 noi. 2017,, 19:04   Externe
3197 3

Secretarul general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Thomas Greminger, a atras atenția miercuri asupra riscului în creștere al unei confruntări militare pe continent, transmite dpa.

''Asistăm la un număr tot mai mare de exerciții militare și desfășurări de trupe în apropiere de frontiere'', a declarat Thomas Greminger, într-un interviu acordat agenției austriece APA, referindu-se la tensiunile între Alianța Nord-Atlantică și Rusia.

Pe lîngă riscul unor neînțelegeri militare și al unei escaladări între Est și Vest, OSCE — din care fac parte 57 de state, printre care SUA și Rusia — se confruntă de asemenea ''cu un deficit de încredere absolut'' între membrii săi principali, a avertizat Greminger.

Cu o săptămînă înaintea reuniunii anuale a miniștrilor de externe din OSCE, ce va avea loc la Viena, secretarul general a făcut un apel la măsuri de construire a încrederii între membrii OSCE și de relansare a eforturilor de dezarmare.

OSCE este unica organizație regională care include printre membrii atît SUA, cît și Rusia, fiind considerată, de aceea, un forum pentru dezamorsarea tensiunilor diplomatice și militare.


Cu toate acestea, atmosfera în cadrul organizației cu sediul la Viena a avut de suferit de pe urma conflictului din estul Ucrainei. Potrivit lui Greminger, observatorii neînarmați din partea OSCE în Ucraina au avut succes în prevenirea escaladării suplimentare a conflictului.

''Cînd vine însă vorba despre rezolvarea conflictului, ne aflăm într-un impas total'', a subliniat secretarul general.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?