X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Utilizarea controversatului erbicid glifosat, prelungită de UE

28 noi. 2017,, 01:00   Externe
2547 0

Statele Uniunii Europene (UE) au decis, prin vot majoritar, prelungirea cu cinci ani a utilizării controversatului erbicid glifosat, informează Le Figaro.

Comisia de Apel a UE s-a reunit pentru a lua o decizie în privinţa controversatului erbicid. Optsprezece dintre cele 28 de state membre UE au votat în favoarea prelungirii utilizării erbicidului glifosat, iar nouă s-au pronunţat împotriva propunerii.

Controversele privind folosirea substanţei au izbucnit după ce un studiu realizat de experţi ONU a depistat că glifosatul "probabil este cancerigen", deşi alţi specialişti susţin că erbicidul nu este periculos. Comisia Europeană a subliniat că propunerea de folosire în continuare a erbicidului "se bucură de cea mai largă susţinere posibilă în rîndul statelor membre", "asigurînd şi un nivel ridicat de protecţie pentru sănătatea oamenilor şi a mediului înconjurător".

Glifosatul a fost introdus de Monsanto în anul 1974, dar dreptul exclusiv de folosire a expirat în anul 2000, astfel că substanţa este vîndută acum de numeroşi producători. Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (AESA) susţine că este improbabil ca glifosatul să genereze cancer la oameni.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?