Confirmat! Un lot de hrișcă cu gîze, găsit la o grădiniță din Chișinău

Confirmat! Un lot de hrișcă cu gîze, găsit la o grădiniță din Chișinău

Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău s-a autosesizat în urma atestării pe rețelele de socializare a imaginilor foto, din cadrul Instituției de educație timpurie nr. 157, care reflectă încălcarea normelor de alimentație a copiilor.


Astfel, la 14.11.2017, la fața locului s-au deplasat specialiștii din cadrul Direcției generale, educație, tineret și sport a CM Chișinău, DETS sect. Buiucani, Direcției municipale siguranța alimentelor, Agenția Națională de Siguranță a Alimentelor.

Comisia a verificat loturile de hrișcă livrate de agentul economic SRL „Prodagrotrade” la Grădinița nr.157 (pe 06.10.2017 – 50 kg, și pe 02.11.2017 – 50 kg). S-a constatat că ambele loturi conțineau impurități sub formă de gîze. Hrișca care conține insecte este ambalată în pachet cu marca „Sofi”, producător „Moldagroproduct” SRL. Lotul dat a fost supus restricției, sigilat, prelevate probe și urmează a fi întors producătorului de către angajații ANSA pînă la luarea deciziei. 


Precizăm că, la 8.11.2017, în cadrul Grădiniței nr.157 a fost efectuat un control la care s-au depistat unele încălcări în procesul de alimentare a copiilor. 


Totodată, DGETS a decis sancționarea disciplinară a directorului interimar al grădiniței, Mariana Sclifos, conform prevederilor Codului muncii și legislației în vigoare.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load