X 
Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Chișinăul mistic: Unde locuiesc stafiile (FOTO)

15 noi. 2017,, 00:00   Capitala
10678 0

Urmele cui apar în timpul nopții în pasajul subteran, pe cine putem vedea în ferestrele clădirilor părăsite și unde fantomele încing hore...

În reportajul nostru - cele mai renumite stafii ale Chișinăului și habitatele lor.

Fantomele de lîngă „Cimitirul Eroilor"

Paza Centrului Comercial „Jumbo" spune că noaptea prin magazin apare fantoma unei femei în costum național. Se spune că odată fantoma a venit atît de aproape de gardian, încît el i-a putut vedea fața.


O altă fantomă, întîlnită în apropierea acestui loc, e cea a unei fetițe care traversează strada noaptea. Unul dintre paznici este sigur că a văzut un copil cu părul lung, negru, în cămașă de noapte pe șosea. El a ieșit imediat, în grabă mare afară din clădire, pentru a salva copilul de mașinile care circulau noaptea, dar s-a dovedit că pe carosabil nu era nimeni...

Versiuni sînt multe: se spune că pe aici bîntuie stafiile pacienților Institutului de Cercetări Științifice a Tuberculozei, care la sfîrșitul anilor '50 - începutul anilor 60 a fost construit pe locul cimitirului unde au fost înmormîntați militarii, căzuți în Primul Război Mondial, care este numit și astăzi „Cimitirul Eroilor". Zece ani în urmă, această clădire a fost demolată, terenul fiind vîndut, iar fantomele acelora care au murit în Spitalul Institutului de Cercetări Științifice a Tuberculozei, tot mai bîntuie.

Casa părăsită de pe strada Mihai Viteazul

Totuși unul dintre cele mai cunoscute locuri unde trăiesc fantomele, se află la intersecția străzilor M. Viteazul (fosta str. Orhei) și stradela Andreievscaia.

Locuitorii mai în vîrstă povestesc că în anii '90 acolo a fost săvîrșită o crimă cu răsunet. În iazul din spatele casei a fost găsit corpul unei femei decapitate. Cine era acea victimă și dacă s-a găsit ucigașul, nimeni nu știe cu exactitate, dar fantoma nefericitei apare uneori în ferestrele casei vechi, care a început de curînd să se ruineze, dispărînd sub pămînt.

Apropo, pe acei care îndrăznesc să pătrundă în casă, la intrare îi așteaptă inscripția „primitoare": „Pe acei care au fost aici după noi, îi așteaptă moartea".

Hora de la Cimitirul Armenesc

Din Cimitirul Armenesc au fost cîndva exhumate rămășițele unei fete tinere, îngropate încă înainte de Revoluție. Se spune că viața de apoi a acestei tinere femei a fost tragică. În anii 80 cavoul ei a fost demolat, scheletul fetei fiind aruncat la început afară, iar apoi lucrătorii beți ai cimitirului l-au aruncat în cavoul nobilului Purcel. Tot acolo au început să fie aruncate osemintele din toate mormintele vechi, care erau săpate pentru a putea fi oferite morminte noi la comandă.

Nu demult, prin Chișinău au circulat zvonuri, că cică după miezul nopții fantomele a căror osemintele au fost aruncate afară din morminte, joacă hora lor macabră și dispar doar în zori.

Fata din fereastra de la Moara Roșie

Încă o legendă este legată de Moara Roșie, construită la poalele Dealului lui Pușkin, în mijlocul secolului al XIX-lea. Potrivit legendei în timpul reconstrucției muncitorii ar fi zidit într-unul dintre pereți o fată. Acest lucru, în opinia lor, trebuia să facă clădirea mai trainică. E greu de spus, cît adevăr e în legendă, dar după aceea moara a lucrat timp de aproximativ 100 de ani. Curajoșii care au fost în acest loc susțin că peretele în care e zidită acea fată nu reușește să-l fotografieze nimeni: imaginea iese neclară.

În anul 1901, aici a fost un incendiu puternic, moara a trebuit să fie reconstruită, practic, în întregime. Cele două etaje superioare au fost zidite din cărămizi roșii - aceasta este cea de-a doua versiune a denumirii morii. Alții cred că Moara Roșie a primit denumirea după ce proprietarul acesteia și-ar fi ucis familia în clădire, dîndu-i foc apoi.

În prezent, au apărut persoane, care susțin că din ferestrele morii abandonate poate fi văzută și acum silueta albă a unei figuri feminine. A cui fantomă o fi fiind? A cuiva dintre membrii familiei proprietarului criminal sau a constructorilor care au zidit fata, rămîne pînă în prezent un mister.

C ontinuarea articolului citiți aici.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?