X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Averea ascunsă a reginei Elisabeta a II-a. Un nou scandal financiar

6 noi. 2017,, 12:20   Externe
2871 0

Un nou scandal financiar ia amploare la nivel mondial. Şi asta pentru că lideri ai lumii şi alte personalităţi influente şi-au ascuns bani în paradisurile fiscale.

Cel mai greu nume de pe listă este cel al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Proprietatea privată a suveranei ar fi transferat într-un cont offshore din insulele Cayman şi Bermuda 10 milioane de lire sterline.

În plus, regina Elisabeta a II-a a investit milioane de dolari în companii ce oferă servicii medicale și credite pentru nevoi personale, arată documentele Appleby.

Fișierele companiei mai arată că, din 2007, fondul de investiții al reginei a vărsat bani într-o companie din insulele Cayman, care i-a investit, la rîndul ei, într-o afacere ce vindea britanicilor produse în rate cu o dobîndă de pînă la 99,9 la sută.

Compania din spatele afacerii, BrightHouse, a fost criticată în trecut pentru afacerile făcute pe spinarea britanicilor săraci însă nu s-a știut, pînă acum, faptul că banii coroanei au sprijinit-o, scrie Rise Project.


Un purtător de cuvînt al reginei Elisabeta a II-a a declarat pentru The Guardian că fondul coroanei are o investiție în Insulele Cayman, dar că nu cunoaște implicarea în BrightHouse.

Din cele peste 13 milioane de noi documente publicate mai aflăm că un apropiat al premierului Canadei s-a folosit la rîndul lui de paradisurile fiscale, dar şi cum a investit Rusia bani în Facebook şi Twitter cu ajutorul unui colaborator al ginerelui preşedintelui Donald Trump, Jared Kushner.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?