Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Candu comentează acuzațiile lui Voronin

3 noi. 2017,, 11:10   Politică
3559 6

Speakerul Andrian Candu a ținut să-i amintească președintelui comuniștilor că este împuternicit să reprezinte Parlamentului atît în țară, cît și peste hotare, notează Noi.md.

Astfel a răspuns Candu la acuzațiile înaintate de Vladimir Voronin precum că democratul își depășește atribuțiile atunci cînd se expune public din numele tuturor deputaților asupra unei sau altei probleme.

„În primul rînd, legea și regulamentul Parlamentului mă împuternicesc să reprezint Parlamentul atît în țară cît și în străinătate, fiindcă dreptul respectiv a fost obținut în baza votului dat de colegii deputați. Regulamentul Parlamentului, care este și lege, spune clar că una dintre atribuțiile speakerului este să reprezinte Parlamentul în relația cu mass-media, atît în țară cît și în străinătate, nemaivorbind de alte competențe. Probabil domnul Voronin a cam uitat care sînt prevederile legii și ar trebui să își împrospăteze memoria. Bănuiesc că l-a deranjat poziția pe care mi-am exprimat-o față de referendumul din Catalonia și faptul că Parlamentul condamnă și acuză autoritățile catalane care au decis în acea perioadă să-și proclame independența”, a comentat Candu într-un interviu pentru deschide.md.

Totodată, Candu a criticat inițiativa comuniștilor privind demiterea membrilor Curții Constituționale, precizînd că în acest caz nu este loc de discuție.

„Judecătorii CCM se bucură de inamovibilitate și de imunitate, prin urmare nu pot fi revocați din funcție mai ales pe interes politic, așa cum vor colegii din Partidul Comuniștilor”, a adăugat Candu.


Președintele PCRM, Vladimir Voronin, i-a reproșat ieri lui Andrian Candu faptul că se expune public din numele Parlamentului pe diferite probleme majore, fără a avea consimțămîntul tuturor deputaților. Politicianul a remarcat că nici el, și nici alți colegi de-ai lui nu împărtășește deseori poziția lui Candu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?