X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3994

Un grup de ONG-uri condamnă decizia Curții Constituționale

1 noi. 2017,, 17:32   Politică
5195 14

Mișcarea de Tineret „Urmașii lui Ștefan„ și Mișcarea Națională „VOIEVOD” dezaprobă decizia Curții Constituționale care vizează initiative de modificare a articolului 13 din Constituția Republicii Moldova prin înlocuirea sintagmei „Limba moldovenească” cu „limba română”.


Potrivit lor, Curtea Constituțională, conform legislației Republicii Moldova și a Constituției țării, are menirea de a asigura controlul constituționalității legilor și nicicum invers.


“Cunoaștem că decizia CC din 5 decembrie 2013, Curtea a admis o încălcare flagrantă, reflectată în opinia separate a acelei decizii. Pentru a face claritate, menționăm că la 31 august 1989 au fost adoptate 3 legi cu privire la întărirea statutului limbii moldovenești, inclusive trecerea acesteia la grafia latină. În 1991 însă, în textul declarației de independență se menționează „decretarea limbii române ca limbă de stat”. Astfel apare întrebarea, cum și cînd a fost limba română decretată drept limbă de stat? Asemenea documente nu există, iar interpretarea curții cu implicarea lui Alexandru Tănase, un politician din Republica Moldova cu cetățenie română, nu înseamnă nimic altceva decît aservirea CC intereselor străine în Republica Moldova”, este menționat într-un comunicat de presă.


Potrivit sursei citate, de asemenea, în Titlul V al Constituției, art.34 alin. (3) stipulează că „Curtea Constituţională garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească”. În fapt însă, Curtea și-a asumat rolul de Legislativ, creînd noi norme constituționale, ceea ce trebuie să fie pedepsit penal, consideră ei.
La fel, art. 135 din Constituție la alin. (1), Curtea exercită, la sesizare, „ controlul constituţionalităţii legilor şi hotărîrilor Parlamentului”. Astfel devine clar că preambulul declarației de independent contravene Constituției, care este Legea Fundamentală, și trebuiau operate modificările de rigoare.


“Prin prisma celor expuse, exprimăm regretul că judecătorii Curții Constituționale, afiliați politic, aserviți intereselor străine în Republica Moldova, continuă opera guvernării de subminare a statului Republica Moldova în interesele actorilor străini. Pe această cale, ne rezervăm dreptul să cerem abrogarea acestor decizii noii componențe a Curții Constituționale, în vederea restabilirii simbolului statului nostru – limba moldovenească”, precizează sursa.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?