X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Grăncerii din stînga Nistrului îi verifică pe reprezentanții Misiunii OSCE

27 oct. 2017,, 15:31   Politică
3162 0

La Bender a avut loc şedinţa Comisiei Unificate de Control (CUC), prezidată de delegația transnistreană, iar în agenda de lucru au fost incluse două subiecte, printre care întrebarea organizatorică şi raportul Comandamentului Militar Întrunit privind situaţia din Zona de Securitate.

Totodată, în cadrul chestiunii organizatorice, CUC s-a adresat către Misiunea OSCE în Republica Moldova, cu rugămintea de a examina posibilitatea asigurării tehnico-materiale a Comandamentului Militar Întrunit, în vederea îmbunătățirii condițiilor de serviciu și eficientizării activității acestuia.

Concomitent, conducătorul delegaţiei moldoveneşti, a cerut explicaţii în legătură cu practica abuzivă ale a.n. "structuri de grăniceri" ale regiunii transnistrene, care solicită de la reprezentanții Misiunii OSCE documente de identitate pentru verificare și înregistrare, în timpul deplasării regulamentare a acestora la ședințele CUC și prin perimetrul Zonei de Securitate, cu utilizarea mijloacelor de transport dotate cu simbolica corespunzătoare.

În cadrul discuţiilor s-a menționat că astfel de acţiuni sînt inacceptabile în raport cu colaboratorii Misiunii OSCE în Moldova, care sînt reprezentați și participă la toate ședințele CUC, dispun de dreptul de a se deplasa nestingherit prin Zona de Securitate și își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile documentului semnat la 10 decembrie 2004 ce stabilește principiile de colaborare dintre Misiunea OSCE și CUC în Zona de Securitate. La următoarea ședință a Comisiei, Comandamentul Militar Întrunit va prezenta propuneri pentru soluţionarea problemei în cauză.

De asemenea, CUC a audiat şi aprobat raportul Comandamentului Militar Întrunit privind situaţia săptămînală în Zona de Securitate.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?