X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu” împlinește 140 de ani

20 oct. 2017,, 10:11   Societate
1830 0

Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” marchează 140 de ani de la fondare. Astăzi Biblioteca are 27 de filiale, în care activează peste 350 de bibliotecari.

Fondul tradițional și cel electronic de carte cuprinde peste un milion de volume. Mai mulți oameni de cultură, scriitori, editori, dar și cititori au felicitat biblioteca cu prilejul acestei aniversări în cadrul unui eveniment organizat în data de 19 octombrie, transmite IPN.

Directorul general al Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu, Mariana Harjevschi, a menționat că prezentul pe care îl trăiește biblioteca este deseori un generator de nesiguranță, dar împreună cu echipa reușește întotdeauna să-l înfrunte.

Pe parcursul a 140 de ani, biblioteca a fost o resursă publică de informare deschisă pentru fiecare. „Prin modul în care ne-am reinventat și am îmbrățișat tehnologiile, am devenit un pod de conexiune pentru diferite generații și o sursă de inspirație și, bineînțeles, oportunități de colaborare. Iar bibliotecarii au contribuit la dezvoltarea cititorilor inteligenți dornici de carte. Mă bucur că lectura a rămas un punct strategic”, a spus Mariana Harjevschi.

Programele de lectură: „Chișinăul citește”, „Bătălia Cărților ” „Uși deschise”, „Rucsacul de vacanță” și alte campanii de promovare a lecturii au condus la menținerea interesului față de carte și la diversificarea utilizatorilor, a mai spus Mariana Harjevschi. Aproximativ 25% din chișinăuieni sunt cititorii Bibliotecii Hașdeu. Actualmente, biblioteca oferă peste 100 de servicii. În cadrul Centrului Național de Excelență s-au conturat oferte educaționale și servicii mai atractive pentru comunitate, iar tinerii, spune Mariana Harjevschi, sunt în continuare obiectivul principal. În special pentru ei au fost dezvoltate servicii precum: împrumutul cărții electronice sau aplicații interactive, servicii care au și atras utilizatori noi. S-a promovat biblioteca digitală, iar prin programul Novateca au fost extinse rețelele de calculatoare, imprimante etc.

Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău, a menționat că, timp de 140 de ani, biblioteca a contribuit la diversificarea vieții culturale și a îmbogățit patrimoniul cultural național. S-a afirmat ca o instituție culturală de seamă în viața Basarabiei, apoi a Republicii Moldova, fiind un focar de cultură apreciat de personalitățile românești.

Lucia Caciuc, consilier al primarului municipiului Chișinău, a spus că cea mai longevivă bibliotecă reușește să adune mereu cititori. Biblioteca a devenit populară nu doar pentru așezarea sa geografică atractivă, dar și pentru intensitatea programelor pe care le desfășoară.

Președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a spus că bibliotecile sunt pentru Uniunea Scriitorilor ca o casă. „Mă gândesc că în societatea noastră, care dă semne că nu prea este interesată de sensibilitate, de bucuria spiritului, cartea este marginalizată, însă rolul bibliotecii și bibliotecarului este cu totul și cu totul deosebit”, a spus Arcadie Suceveanu.

Scriitorul Iulian Filip a menționat că este foarte fericit când este invitat la orice filială a bibliotecii. El a făcut referire la o maximă a lui Marin Sorescu, care spune că „Nu e nicio rușine să te naști prost. Rușine e să mori prost”.

Biblioteca Municipală din Chișinău a fost deschisă la 19 octombrie 1877, pe când primar era Carol Schmidt. Inițial biblioteca dispunea de peste opt mii volume, cărți și reviste, cedate orașului în urma închiderii, în lipsă de mijloace, a Bibliotecii Guberniale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?