Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Dodon a acordat Diploma de Onoare Teatrului din Cahul

18 oct. 2017,, 13:21   Societate
2498 0

Șeful statului, Igor Dodon, a acordat Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova Teatrului Muzical-Dramatic „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, notează NOI.md, citînd o postare a consilierului prezidențial Corneliu Popovici.

Diploma a fost acordată în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea artei teatrale, pentru contribuție la propagarea valorilor moral-spirituale, succese în activitatea de creație, precum și cu prilejul jubileului de 30 de ani de la fondare.

Aceasta a fost transmisă prin intermediul lui Sandu Grecu, președintele Uniunii Teatrale din Republica Moldova.

Sandu Grecu a subliniat că Teatrul „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul a promovat adevărate valori teatrale într-un spaţiu văduvit de orice tradiţii scenice.

Deşi componenţa numerică a trupei este relativ nesemnificativă, în palmaresul acesteia au fost consemnate mai multe premii.


Actualul repertoriu pentru copii include 15 spectacole, cel pentru adulţi – 14, inclusiv cele distinse cu premiile unor festivaluri teatrale.

Menționăm că Teatrul „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul a fost fondat în 1987, iar spectacolul inaugural („Muntele şi valea” după comedia „Trei crai de la răsărit” de B.P. Hașdeu) s-a jucat pe 17 octombrie din același an pe scena Palatului Culturii din Cahul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?