Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Cel mai vechi calendar din lume, descoperit pe un cîmp scoţian

16 iul. 2013,, 09:33   Externe
2601 0
Foto: compulenta.computerra.ru
Un număr de12 vetre preistorice, vechi de circa 10.000 de ani, au fost descoperite pe un teren din comitatul scoţian Aberdeenshire şi alcătuiesc "cel mai vechi calendar lunar din lume", afirmă arheologii britanici.

Săpăturile efectuate la Crathes Castle au scos la iveală 12 vetre, dispuse pentru a imita fazele Lunii şi pentru a ţine evidenţa celor 12 luni ale anului.

Cercetătorii de la Universitatea din Birmingham, citaţi de bbc.co.uk, consideră că acest monument străvechi a fost creat de vechile populaţii umane de vînători-culegători în urmă cu 10.000 de ani.

Primele vetre din acest aliniament de pe Warren Field din Crathes Castle au fost descoperite în 2004.

Experţii care au analizat vetrele spun că acestea ar fi conţinut reziduuri de lemn.

Acest "calendar" din mezolitic este cu cîteva mii de ani mai vechi decît monumentele anterior cunoscute dedicate măsurării timpului, create în Mesopotamia.

Cercetătorii britanici consideră că vetrele aliniază totodată răsăritul Soarelui din timpul iernii cu fazele Lunii, oferind astfel populaţiilor de vînători-culegători "o corecţie astronomică", pentru ca aceştia să urmărească mai uşor trecerea timpului şi schimbarea anotimpurilor.

Studiul arheologilor britanici, coordonat de Vince Gaffney, a fost prezentat în publicaţia online Internet Archaeology.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?