Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

În Rusia un bărbat a fost amendat pentru zborul cu un balon (VIDEO)

13 oct. 2017,, 00:30   Externe
3172 1

Un locuitor al oraşului Novosibirsk a fost amendat cu 6,7 mii de ruble (circa 100 de dolari) pentru ridicarea unui automobil „Oka” cu un balon.

Zborul a avut loc pe 10 august la Centrul de Recreere „Piknikovîi rai”, din microraionul Gorsk al oraşului Novosibirsk.

Potrivit organelor de drept, prin aceasta bărbatul „a pus în pericol viaţa, sănătatea şi bunurile unui număr nedefinit de persoane care se aflau în zona zborului balonului. El a reuşit să-l ridice la înălţimea de 20-25 de metri.

El a mai organizat zboruri cu balonul pe 17 şi 28 august. Procuratura a constatat că el le-a efectuat fără certificat medical despre starea sănătăţii, permis de pilotare şi documentația aparatului de zbor. În plus, pilotul s-a ridicat ilegal în aer fără a prezenta planul zborurilor în zona unde aterizau avioanele pe aeroportul Tolmaciovo.

Conform rezultatelor controlului, procuratura a intentat dosare administrative despre încălcarea regulilor de utilizare a spaţiului aerian, pilotarea aparatului de zbor de către o persoană care nu are permis de pilotare şi pilotarea balonului care nu avea documentaţie de bord şi de zbor. Procuratura a înaintat, de asemenea, judecăţii o cerere de a-i interzice proprietarului să zboare într-un balon cu aer cald pînă la remedierea încălcărilor.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?