X 
Cutremure stiri: 504

Reabilitarea drumului Chişinău-Ungheni l-a nemulțumit pe Calmîc

11 oct. 2017,, 09:50   Societate
4795 4

Ministerul Economiei şi Infrastructurii este nemulţumit de activitatea companiei "OHL ZS" din Cehia, care îndeplineşte lucrările de reabilitare a două segmente de circa 50 km a traseului Chişinău-Ungheni-Sculeni, inclusiv construcţia drumului de ocolire a municipiului Ungheni.


Surse din cadrul Ministerului au relatat că declaraţia a fost făcută de vicepremierul Octavian Calmîc la şedinţa de lucru de marţi cu reprezentanţii companiei cehe.

El a menţionat că Ministerul apreciază drept nesatisfăcătoare prestanța antreprenorului în procesul de îndeplinire a prevederilor contractuale, acestea fiind realizate cu întîrzieri şi abateri de la graficul stabilit.

„Reabilitarea drumurilor naţionale constituie unul dintre obiectivele primordiale ale autorităţilor, inclusiv în raport cu partenerii de dezvoltare, care susţin prin diferite fonduri aceste proiecte. În aceste condiţii, sîntem nevoiţi să intervenim cu decizii prompte în procesul de realizare a contractelor şi să solicităm garanţii din partea antreprenorilor privind capacitatea de îndeplinire a lucrărilor", a menţionat ministrul.

Octavian Calmîc le-a solicitat reprezentanţilor antreprenorului să prezinte un plan săptămînal de acţiuni privind mersul lucrărilor, termene concrete de dare în exploatare a fiecărui segment de drum etc.

Reprezentanţii companiei au recunoscut că se confruntă cu probleme atît obiective, cît şi subiective în realizarea prevederilor contractuale, dînd asigurări că pînă la finele anului curent vor depune eforturi maxime în realizarea lucrărilor, astfel încît anul viitor să fie îndeplinite toate obiectivele asumate în reabilitarea drumului. Ei au mai dat asigurări că circulaţia pe centura de ocolire a municipiului Ungheni va fi deschisă pînă la 31 octombrie.

Vorbind despre construcţia drumului de ocolire şi importanţa lui, vicepremierul a mai punctat că acest proiect este extrem de important pentru Republica Moldova, deoarece va scurta cu circa 20 km drumul pînă la vama Sculeni şi la noul pod peste Prut, proiect preconizat spre realizare în colaborare cu România în zona comunei Zagarancea. Plus la toate, centura va micşora esenţial circulaţia transportului de tranzit prin municipiul Ungheni.

Problema tergiversării lucrărilor pe drumul Chişinău-Ungheni durează din 2015. De activitatea antreprenorului ceh era nemulţumit şi fostul ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, care a stabilit drept termen limită de executare a lucrărilor sfîrşitul anului 2016, avertizînd că, în caz contrar, va rezilia contractul. Antreprenorul a dat asigurări că va încheia lucrările pînă la sfîrşitul anului.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii şi Comisia Europeană au acordat 80 mil. euro pentru reabilitarea a drumului Chişinău-Ungheni pe o lungime de 92 km.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав