Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Putin salută interesul RM pentru colaborarea cu asociațiile de integrare eurasiatică (VIDEO, FOTO)

6 oct. 2017,, 09:50   Externe
3643 4

La data de 03 octombrie 2017 Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța a înmînat scrisorile de acreditare Preşedintelui Federației Ruse Vladimir Putin.

Ceremonia a avut loc în sala Alexandrovsky din Kremlin.

În cadrul ceremoniei Președintele Vladimir Putin a menționat că ”Federația Rusă este deschisă pentru dezvoltarea în continuare a cooperării cu Republica Moldova, desigur, în bază înţelegerilor pragmatice și reciproc avantajoase, atinse în cadrul vizitelor efectuate de către Președintele RM, I. Dodon în Federația Rusă”. La fel, V.Putin, a salutat ”interesul RM pentru stabilirea unor relații de colaborare cu asociațiile de integrare eurasiatică”.

Totodată, Șeful statului rus a subliniat că ”Rusia va continua să contribuie la soluționarea politică a problemei transnistrene”.

De asemenea, Ambasadorul A.Neguța a efectuat un succint schimb de opinii cu Președintele V.Putin pe marginea chestiunilor actuale de pe agenda relaţiilor bilaterale moldo-ruse, fiind reiterat interesul reciproc în promovarea cooperării politice la diferite niveluri.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?