Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Topul fructelor moldovenești preferate de est și vest

6 oct. 2017,, 08:51   Societate
3831 0

Preferințele străinilor clasifică fructele după specie și geografie. Prunele și strugurii sînt preferați de țările vecine, altele decît CSI, așa ca România, Polonia, Cehia, Slovacia, iar de curînd și țările din Europa Occidentală.

Iar merele sînt exportate preponderent în țările din est, în special din CSI. Aprecieri în acest sens a făcut pentru IPN directorul executiv al Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct”, Iurie Fală.

Potrivit directorului „Moldova Fruct”, piața exporturilor pentru mere este puțin mai deosebită, deoarece UE este o producătoare și un jucător principal în sectorul comerțului cu mere. În acest context, Uniunea Europeană devine un competitor acut, lucru care își pune amprenta asupra prețurilor de comercializare.

Diversificarea piețelor de desfacere este o provocare pentru producătorii moldoveni, deoarece presupune valorificarea, ajustarea și orientarea exportului de fructe către mai multe destinații. În același timp, fenomenele meteo extreme, dar și deficitul forței de muncă, reprezintă și ele provocări cu care se confruntă producătorii și exportatorii de fructe din Moldova.

„Acest lucru ne îngrijorează și pentru a amortiza cumva efectul negativ este necesar de a introduce și a ridica productivitatea muncii prin implementarea tehnologiilor care ar diminua lucrul manual pe care îl avem noi în sectorul producerii fructelor”, a spus directorul „Moldova Fruct.

Iurie Fală crede că producătorii de fructe trebuie să lucreze încă mult pe filiera de export. Ei ar trebui să învețe a face comerț cu țări mai îndepărtate, să nu se teamă de eventualele riscuri, pentru că internaționalizarea și migrarea comerțului cu fructe din comerțul dezorganizat în rețelele de magazine, ar aduce doar beneficii.

„Față acestor provocări nu trebuie să facă doar producătorii singuri, ci și instituțiile statului, care trebuie să facă reformele necesare și să vină cu suportul care să-l direcționeze în zonele prioritare. Aici într-adevăr mizăm pe suportul din partea statului și desigur pe partenerii din UE. Partenerii de dezvoltare, cum ar fi donatorii, trebuie să-și concentreze și ei eforturile pentru a fi ne face competitivi”, a spus Iurie Fală.

Directorul executiv „Moldova Fruct”, spune că standardele internaționale nu-i sperie pe producătorii și exportatorii moldoveni de fructe, deoarece acestea au trecut demult „testul calității” UE. Totodată, comercializarea fructelor moldovenești în magazinele din Federația Rusă, care au preluat standarde uneori mai stricte decît cele din Uniunea Europeană, este încă o dovadă în acest sens.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?