Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4065

Pensionari, premiați cu diplome și bani

4 oct. 2017,, 12:10   Societate
3249 1

Opt pensionari activi au primit diplome și cîte 6000 de lei din mîinile ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraș, notează NOI.md.

Aceștea au fost desemnați cîștigătorii concursului „Pentru o viață activă la orice vîrstă” și ai Programului de granturi mici în domeniul îmbătrînirii active.

Învingătorii concursului au realizări remarcante în domeniile cultural-artistic, meșteșuguri populare, sănătate, educație, sport, activitate civică, voluntariat și agricultură.

Tot în cadrul aceluiași eveniment, au fost felicitate și 4 ONG-uri care au fost selectate în cadrul concursului pentru Programul de granturi mici în domeniul îmbătrînirii active. La concurs au participat 9 organizații nonguvernamentale care implementează proiecte şi iniţiative cu impact asupra promovării politicii din domeniul îmbătrînirii active la nivel naţional, cît şi regional. Acestea s-au angajat să promoveze îmbătrînirea activă printr-o serie de acțiuni, prin integrarea vîrstnicilor în societatea contemporană, diversificarea și extinderea serviciilor sociale pentru aceștia, îmbunătățirea calității vieții și o existență decentă pentru persoanele vîrstnici.

La fel, pentru o reflectare obiectivă a problemelor sociale în reportaje și contribuție la promovarea îmbătrînirii active au fost premiați și 10 jurnaliști din țară.


Concursul pentru premiul național pentru vîrstnici s-a desfășurat în perioada 26 mai – 1 octombrie curent, unde au participat în jur de 65 de vîrstnici, care au realizat performanţe deosebite în domeniul cultural-artistic, tehnico-ştiinţific, civic, medicină, antreprenoriat, agricultură, educație, sport, tehnologii informaționale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?