X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Al optulea continent își dezvăluie primele secrete

3 oct. 2017,, 01:30   Ştiinţă şi IT
3967 0

Se numește Zealandia și este un continent, scufundat în Oceanul Pacific, la nord de Australia și de Noua Zeelandă.

Acest fragment din placa oceanică, ce se întinde pe 5 milioane de kilometri pătrați (cam două treimi din Australia învecinată), a fost recunoscut oficial anul acesta drept al optulea continent al planetei. O expediție științifică ce a plecat să-l studieze tocmai i-a descoperit primele secrete.

În februarie 2017, publicarea în revista Societății Geologice Americane a cercetărilor unei echipe australiene a bulversat lumea geografiei. Grație imaginilor surprinse de sateliți, cercetătorii pot afirma că o placă terestră înghițită în proporție de 95 la sută de apele Oceanului Pacific, ale cărei părți mai înalte - singurele aflate la suprafața apei - ar fi Noua Zeelandă și Noua Caledonie , este, de fapt, un continent.

În afară de cele șapte continente consacrate - America de Nord, America de Sud, Europa, Africa, Asia, Oceania și Antarctica - își face, deci, apariția un al optulea. De atunci, din februarie, „continentul pierdut”, cum i s-a mai spus, botezat Zealandia, Zelandia sau continentul Noua Zeelandă, își dezvăluie, puțin cîte puțin, secretele.


Timp de două luni, o echipă formată din 32 de oameni de știință din Programul Internațional pentru Descoperirea Oceanelor (IODP), a făcut cercetări de la bordul unei nave folosite pentru forări marine, Joides Resolution. „Expediția 371” a pornit la 27 iulie, având ca obiectiv prelevări de probe de pe fundul marin din zonă, pentru a înțelege mai bine evoluția, de-a lungul erelor, a acestei părți a scoarței terestre. Cercetătorii s-au întors din expediție la 26 septembrie, cu cîteva sute de fosile.

Grație forajelor efectuate pînă la 860 de metri sub placa oceanică, în șase locuri diferite, oamenii de știință au putut preleva „bucățele” din continentul scufundat, pentru a-i înțelege mai bine istoria. Cercetătorii pot examina acum sedimente ce oferă informații despre schimbările geografice, vulcanice și climatice care au avut loc pe Zealandia cu pînă la 80 de milioane de ani în urmă.

Descoperirile arată că fundul oceanic era la o adîncime mult mai mică decât e azi. Descoperirea unor cochilii microscopice ale unor vietăți ce trăiau în ape puțin adânci și prezența unor celule și a polenului la plantele terestre arată că geografia și clima din Zealandia erau radical diferite în trecut.

8 000 de specii studiate

În total, echipa de cercetători poate studia peste 8 de mii de specii ce ar fi viețuit pe acest continent cu zeci de milioane de ani în urmă. Cercetările efectuate pe plantele și animalele acestui continent aduc răspunsuri în legătură cu răspîndirea lor în întreg Oceanul Pacific și cu evoluția lor în timp.

Descoperirea teritoriilor scufundate și a apelor mai puțin adânci aduce dovada că existau trasee pe care animalele și plantele puteau circula în această regiune a lumii, spun cercetătorii.

Zealandia pare să fi provenit din „supercontinentul” numit Gondwana, care a început să se fragmenteze în urmă cu 160 de milioane de ani.

Descoperirile legate de Zealandia sunt însă departe de a se fi încheiat. Oamenii de știință au adus din expediția lor aproape 2, 5 mii de metri de eșantioane ale unor sedimente și multe urmează să fie analizate în continuare.

Nava științifică ar urma să pornească din nou, anul viitor, către continentul înghițit de ape. De ce atît interes? Cercetătorii speră să poată elabora modele care ar putea permite prezicerea viitoarelor schimbări climatice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?