Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Scandal între Chișinău și Tiraspol, din cauza unui documentar dedicat lui Doga

29 sep. 2017,, 12:30   Politică
3335 0

Un nou scandal a izbucnit la Comisia Unificată de Control, după ce partea transnistreană le-a interzis reprezentanților Chișinăului să filmeze locul de baștină al compozitorului Eugen Doga, din s. Mocra, r. Rîbniţa, informează NOI.md.

Mai exact, Delegația Moldovei a solicitat admiterea zborului unui elicopter civil în Zona de Securitate la 3 octombrie, în scopul realizării unor filmări la locul de baştină al compozitorului Eugen Doga, originar din raionul Rîbniţa. Filmările urmau a fi efectuate pentru filmul documentar prilejuit celei de-a 80-a aniversări a maestrului.

Solicitarea părții moldovenești a provocat discuţii aprinse la şedinţa CUC. În pofida faptului că reprezentanţii Rusiei, Ucrainei şi Misiunii OSCE au susţinut acest demers, reprezentanţii Tiraspolului s-au opus cu vehemenţă. Autoritățile au ținut să precizeze că anterior reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului au ajuns la un consens pe marginea acestei chestiuni, dar, în ciuda înțelegerilor existente, delegația transnistreană la CUC nu a permis filmările.

„Pentru a-şi justifica refuzul, reprezentantul Tiraspolului în CUC Oleg Beleakov a invocat, de o manieră devenită deja tradiţională, argumente aberante, rupte de realitate, cum ar fi, bunăoară, faptul că pentru astfel de acţiuni ar fi necesară „reanimarea” escadrilei de elicoptere din cadrul FMP ale FR, aflate în prezent în conservare”, se arată în declarația Chișinăului.

Următoarea ședință a CUC este preconizată pentru 5 octombrie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?