X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Povară fiscală mai mică pentru întreprinderile din Transnistria

28 sep. 2017,, 13:50   Economie
9268 0

Sovietul Suprem al autoproclamatei RMN a aprobat miercuri, în primă lectură, proiectul de lege ce prevede reducerea cu 30-50% a impozitului pe venit pentru întreprinderile industriale.


Iniţiativa Guvernului urmăreşte egalarea poverii fiscale a întreprinderilor industriale cu cea a întreprinderilor din comerţ, care se află în condiţii mai avantajoase.

Potrivit proiectului, impozitul pentru metalurgie va scădea pînă la 2,04%, pentru industria laptelui şi cărnii – pînă la 2,49%; pentru industria cablajelor - pînă la 1,5%, pentru industria confecţiilor – pînă la 3,13%, pentru industria de producere a vinurilor şi lichiorurilor – pînă la 12%.

Totodată, proiectul de lege prevede şi un coeficient unic de multiplicare pentru organizaţiile de prelucrare a materiei prime (cu excepţia energiei electrice) de 1,7 în loc de 2.

Guvernul susţine că diminuarea poverii fiscale va reduce veniturile bugetare cu aproape 30 mil. ruble, dar speră că "acest efect negativ ar putea fi compensat, deoarece, pe măsura revitalizării întreprinderilor, se prevede extinderea atît a bazei de impozitare, cît şi a veniturilor fiscale".

Alte modificări propuse de guvern la Legea cu privire la impozitul social unificat, care prevăd majorarea ratelor primelor de asigurare obligatorii de la 3 la 5%, au fost respinse de Sovietul Suprem.

Prezentînd documentul, ministrul Dezvoltării Economice, Serghei Obolonik, a spus că această măsură este determinată de dorinţa de a reduce deficitul bugetar, fapt ce va permite încasarea a circa 86,5 mil. ruble. De asemenea, proiectul propunea să oblige militari să plătească această taxă în aceeaşi mărime.

Deputaţii însă nu au susţinut iniţiativa guvernului, considerînd că majorarea primei de asigurare este de fapt o reducere a veniturilor cetăţenilor, ceea ce ar putea duce la o agravarea situaţiei lor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?