X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Ivanka Trump, a suferit enorm

23 sep. 2017,, 00:00   Externe
3247 0

Fiica cea mare a președintelui american, Donald Trump, Ivanka, a mărturisit că a suferit de depresie postnatală (postpartum) după nașterea fiecăruia dintre cei trei copii ai săi, informează agenția de presă Xinhua.

"După fiecare naștere a celor trei copii ai mei, am suferit de depresie postpartum în anumite grade", a dezvăluit Ivanka Trump într-un interviu difuzat integral în ediția de joi a emisiunii de televiziune "The Dr. Oz Show".

"A fost o perioadă foarte dificilă și emoțională pentru mine, deoarece simțeam că nu mă ridicam la potențialul meu de părinte, antreprenor și manager", a adăugat fiica în vârstă de 35 de ani a președintelui american.

"Am avut sarcini atât de ușoare încât, dintr-un anumit punct de vedere, acea juxtapunere m-a afectat și mai grav", a dezvăluit Ivanka Trump în același interviu.

"Mă consider o persoană foarte energică. Sunt ambițioasă. Sunt pasionată de ceea ce fac. Sunt condusă de proiectele în care mă implic. Însă acest sindrom îi afectează pe părinții din întreaga țară", i-a mărturisit ea prezentatorului Dr. Oz. "Trebuie să treceți peste toate aceste lucruri", s-a adresat ea spectatorilor.


După interviul acordat de Ivanka Trump, jurnaliștii care realizează emisiunea "USA Today" au comentat pe larg informațiile dezvăluite de fiica președintelui american. "Depresia nu face discriminări. Nici măcar Ivanka Trump, care deține toate avantajele pe care putea să le aibă o mamă care lucrează, nu a fost scutită de această tulburare a stării de dispoziție", au declarat jurnaliștii americani.

Ivanka Trump și soțul ei, Jared Kushner, în vârstă de 36 de ani, s-au căsătorit în 2009 și au împreună trei copii — o fiică și doi fii — cu vârste cuprinse între un an și șase ani.

Potrivit U.S. Centers for Disease Control and Prevention, o femeie din nouă suferă de depresie postpartum în Statele Unite.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?