Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Sovietul Suprem a sprijinit demersul Transnistriei la ONU

20 sep. 2017,, 17:10   Politică
2748 1

Sovietul Suprem (SS) al autoproclamatei RMN a votat astăzi unanim iniţiativa liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, privind demersul Transnistriei la ONU şi a aprobat proiectul documentului.


Potrivit site-ului organului legislativ al regiunii, autorităţile cer conducerii organizaţiei "să examineze posibilitatea de a acorda RMN statutul special de observator la ONU, de a crea o comisie specială sau un grup pentru Transnistria, precum şi să examineze posibilitatea de a pregăti o declaraţie a ONU privind inadmisibilitatea oricăror sancţiuni şi măsuri restrictive în privinţa republicii".

"Adresarea nu este menită să înlocuiască actualul mecanism de negocieri 5+2. Dar, din păcate, acesta nu mai funcţionează deja de 15 luni. Avem nevoie de o atenţie internaţională largă pentru încălcarea drepturilor şi intereselor legitime ale Transnistriei", a declarat ministrul de externe, Vitali Ignatiev, care a prezentat documentul.

În cadrul discuţiilor privind de textul demersului, deputaţii au adresat o serie de întrebări, în special, despre "atitudinea Federaţiei Ruse faţă de acesta, despre probabilitatea de a fi ascultaţi de comunitatea internaţională, dar şi despre continuarea operaţiunii de menţinere a păcii pe Nistrul sub conducerea Rusiei".

Adresarea adoptată urmează a fi semnată de preşedinte, după care va fi trimisă secretarului general al ONU şi preşedintelui celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Deputaţii nu exclud că, cu timpul, vor pregăti şi un apel către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei pentru a-i informa pe parlamentarii europeni despre "modul în care structurile de forţă moldoveneşti încalcă drepturile şi interesele legitime ale transnistrenilor, inclusiv dreptul al libera circulaţie".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?