X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Un alt funcționar public implicat în circulația ilegală de droguri

15 sep. 2017,, 13:49   Societate
2290 0

Două persoane, bănuite în circulația ilegală a drogurilor, săvîrșită în proporții deosebit de mari, de către un grup criminal organizat, au fost reținute astăzi în urma unor percheziții în raionul Cahul, satul Crihana Veche.

Descinderile au fost efectuate de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, oficiul „SUD”, în comun cu ofițerii Direcției Combaterea Crimelor Grave al INI al IGP al MAI, transmite NOI.md

Astfel, în rezultatul perchezițiilor au fost depistate și ridicate 17 tufe de plante de cînepă cultivată și 7 containere din plastic pline cu cînepă uscată și prelucrată cu o cantitate totală de aproximativ 40 kg.

E de menţionat că urmărirea penală pe caz a fost începută în luna ianuarie anul curent, iar conform materialelor cauzei penale, persoanele implicate în circulația drogurilor, cultivau plantele de cînepă într-o seră improvizată, amplasată în propria grădină.

Totodată, s-a constatat că una din persoanele reținute este un funcționar public, și anume consilier al primăriei din satul Crihana Veche, raionul Cahul.


În prezent, față de persoanele reținute au fost înaintate demersuri în instanța de judecată, privind aplicarea măsurii preventive arestul preventiv pe un termen de 30 de zile, iar investigaţiile pe caz continuă, în scopul identificării și tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în schema infracţională deconspirată.

De asemenea, mai multe persoane au fost anunțate în căutare, în vederea stabilirii locului aflării și reținerii acestora.

În cazul în care vor fi găsite vinovate, persoanele reținute riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de pînă la 15 ani.

Reamintim că aceste rețineri sînt o continuitatea a acțiunilor întreprinse de către PCCOCS în raioanele de sud ale țării, în legătură cu comiterea infracțiunii de circulație ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare, săvîrșită de către un grup criminal organizat, în proporții deosebit de mari, fiind anterior efectuate un șir de percheziții, soldate cu depistarea mai multor sere improvizate în care se cultivau plante de cînepă și cu reținerea mai multor persoane implicate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?