X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Creștere industrială modestă în Moldova

13 sep. 2017,, 16:30   Economie
2461 1

În Moldova creșterea economică modestă se menține, relatează NOI.md.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, volumul producției industriale în țară, în ianuarie-iulie 2017, a crescut cu numai 0,6%, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Totodată, volumul producției în industria extractivă a scăzut cu 2,1%, iar în industria prelucrătoare - a crescut cu 0,9%.


Concomitent, în ianuarie-iulie a acestui an, în producția de băuturi a fost înregistrată o creștere cu 7,5%, în timp ce pentru producția produselor din tutun - o scădere de 43,9%. Producția textilelor a scăzut cu 16%, a îmbrăcămintei s-a diminuat cu 0,7%.

Producția hîrtiei și a produselor din hîrtie a scăzut cu 12,7%, iar cea de substanțele chimice și produsele chimice - a crescut cu 3,1%. Producția de produse farmaceutice și preparate farmaceutice a înregistrat o creștere de 11,6%, iar cea de produse din cauciuc și plastic - o creștere de 21%. În industria metalurgică, producția a crescut cu 0,7%.

Producția construcțiilor metalice și cea a articolelor metalice, cu excepția mașinilor, echipamentelor și instalațiilor, a crescut cu 0,6%, cea a computerelor, produselor electronice și optice a crescut cu 3,5%.

A fost înregistrată o creștere de 21,6% la producția echipamentelor electrice. Producția mașinilor și echipamentelor a crescut cu 7,6%, a autoturismelor, remorcilor și semiremorcilor –s-a diminuat cu 2,5%.


Producția de mobile a înregistrat o majorare de1,3%, iar la producția și furnizarea de energie electrică și termică, a gazelor, a apei calde și a aerului condiționat a fost înregistrată scăderea de 0,5%.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?